Nicu Covaci, un nume legendar al muzicii românești, s-a stins din viață lăsând în urmă o dorință nespusă de a schimba lumea prin sunetul său. A fost un om care a reușit să zguduie sălile de concerte și să adâncească legătura între muzică și sufletul românilor, însă destinul i-a fost marcat de sacrificii mari și de o tristețe greu de imaginat.

Nicu Covaci: O viață dedicată muzicii

Născut pe 19 aprilie 1947 în Timișoara, Nicu Covaci a manifestat încă de mic o pasiune aparte pentru muzică. La început, a studiat pianul și acordeonul, iar în curând și alte instrumente precum muzicuța și chitara.

Nu doar muzica, ci și limbile străine l-au atras în perioada copilăriei. Covaci a fost un talent nativ, care a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice și ale Institutului de Arte Plastice din Timișoara, conform surselor sale personale.

În 1961, Nicu Covaci a înființat trupa Phoenix, una dintre cele mai reprezentative formații ale rock-ului românesc, care a lăsat în urmă piese legendare precum „Vremuri”, „Mugur de fluier” și „Cei ce ne-au dat nume”.

Trupa a fost un simbol al unei ere, dar și al unui curaj nemăsurat, iar influența ei asupra muzicii românești este incontestabilă.

Drumul exilului și sacrificiile unei cariere

În 1976, Nicu Covaci a luat o decizie radicală: a părăsit România, un act care a avut un impact major asupra vieții sale și a trupei Phoenix.

Covaci a renunțat la cetățenia română, recurgând la o căsătorie fictivă pentru a pleca în Occident. Andrei Galiță a povestit despre acel moment cu o sinceritate dezarmantă:

„Contesta regimul, dar cu o oarecare finețe. Sătul de povestea asta, a hotărât să plece. Și ce face? Le lasă colegilor de trupă instrumentele, instalația de sunet și de lumină și le spune exact așa: «Rămâneți calzi, pentru că nu se știe, poate vine Moș Crăciun» și părăsește Romania“, povestea Andrei Galiță, cel care i-a documentat biografia la CNSAS, potrivit Rador.

Cum se întâmpla adesea în acele vremuri, regimul comunist nu a privit cu ochi buni libertatea de expresie, iar trupa Phoenix a fost interzisă încă din 1974.

Totuși, Covaci nu s-a lăsat învins. După ce a ajuns în Amsterdam, a căutat soluții pentru a continua activitatea trupei din afacerea, încercând să scoată ilegal instrumentele din țară.

Aceste momente sunt descrise cu amărăciune pe blogul personal al lui Covaci, dar și cu un sentiment de mândrie față de curajul său de a depăși orice obstacol.

„Formaţia Phoenix a fost interzisă în 1974. (…) Mi-am dat seama că nu mai merge şi m-am hotărât să plec. De cum am ajuns în Amsterdam, am început să umblu pe la studiouri ca să mă interesez cum să continui cu trupa afară. Singura soluţie era să-i scot ilegal din ţară. Disperarea m-a împins să fac gestul ăsta. I-am băgat în boxele Marshall şi am pornit spre graniţă. Noaptea, am ajuns la Orşova. Grănicerii (…) mi-au spus să descarc maşina şi să trec la percheziţie corporală.

Le-am spus că în maşină se află instalaţia mea (…). Unul se urcase pe boxa în care era Ţăndărică şi îşi bălăngănea picioarele la un centimetru de obrazul lui. Până la urmă mi-au dat drumul şi am început să trec barajul spre sârbi. (…) Când am terminat, mă pun şi sârbii să deschid maşina. Când au văzut atâta amar de scule, au trântit uşa maşinii şi mi-au spus ‘Idi’. Am luat-o în sus pe munte. (…) Băieţii au ieşit la lumină odată cu ziua şi când m-au întrebat unde suntem, m-am uitat în jur la brazi şi la norii aurii de la picioarele noastre şi le-am spus ‘În rai’ ”, mărturisea Nicu Covaci pe blogul său.

Nicu Covaci avea o mare tristețe: “Nimeni nu sprijină formația nouă”

În ciuda succesului său internațional și a impactului avut în muzica românească, artistul a fost profund nemulțumit de felul în care formațiile noi, inclusiv Phoenix, erau tratate în țara natală.

„Nu sunt convins de acest lucru. Și dacă se difuzează, se difuzează ceea ce, așa cum ați spus piesele cunoscute. Dar nimeni nu sprijină formația nouă ca să mergem mai departe. Din păcate, suntem săpați și astăzi”, declara Covaci, subliniind un sentiment de abandon în fața unei industrii muzicale care părea să nu aprecieze suficient noile creații.

În ciuda acestor greutăți, Nicu Covaci nu și-a pierdut vreodată speranța. Într-un interviu din 2017, el spunea cu un ton de dezamăgire că artiștii din România sunt „năpădiți de coșmaruri” și că „publicul este manipulat”.

„Sunt destul de dezamăgit şi sunt năpădit de coşmaruri. Fac ce pot, eu încerc să întăresc şira spinării la români. Simt că este de datoria mea şi a celorlalţi artişti care comunică cu publicul. Nu numai manele şi „porcărele“, fă artă cu mesaj, încearcă să ajuţi ţara dacă poţi.

Dar şi publicul este manipulat în aşa fel încât nu mai savureze o chestie autentică, bărbătească, patrioată. Vrea numai «distracţie». Adevărul este că oamenii sunt tracasaţi permanent şi au nevoie de această degajare, au nevoie de distracţie. Şi va trebui să fac nişte piese mai vesele, mai optimiste.

Pentru că am făcut greşeala ca ultimul disc să-l fi făcut îngrozitor de negativist. Este foarte patriotic şi va trebui să fac nişte piese care să încurajeze lumea”, a spus Nicu Covaci într-un interviu în 2017.

Cu toate acestea, el își exprima dorința de a crea muzică care să aducă un mesaj pozitiv, optimist, chiar dacă viitorul muzicii românești părea destul de sumbru.

Recunoașterea internațională și surpriza întoarcerii în România

La întoarcerea sa în România în anii ’90, Nicu Covaci a avut parte de o surpriză enormă. În fața Palatului Copiilor din București, s-a confruntat cu o mare de oameni – nu doar tineri, ci și adulți cu vârste de până la 70 de ani.

„Adevărul este că mă mir că mai există oameni care-şi mai aduc aminte de Phoenix. Marea surpriză a fost când m-am întors în România în anii ’90. Eram în faţă la Palatul Copiilor, unde e parcul acela mare, şi erau 15.000 de oameni acolo. Oameni de la 70 de ani până la copii, cântau toţi piesele mele, spunea artistul.

Acest moment a fost o confirmare a faptului că muzica sa rămăsese vie în inimile oamenilor, chiar și în fața dificultăților.

În ciuda acestor clipe de recunoaștere, Nicu Covaci a rămas mereu conștient de greutățile cu care s-au confruntat el și colegii săi de trupă.

„Da, în continuare se cântă piesele, iar asta înseamnă că există încă o nevoie de încurajare. Până şi pe tricourile noastre scrie: «Găseşte-ţi şira spinării şi învaţă să spui nu». Dacă fiecare ar spune «nu», cei de sus n-ar mai putea să-şi facă de cap”, spunea el, având în vedere importanța menținerii unui spirit liber în fața opresiunii.

Nicu Covaci a lăsat o amprentă de neșters în istoria muzicii românești. A creat un stil propriu și a reușit să îmbine perfect mesajele politice cu arta rock-ului.

Moartea sa la 77 de ani, pe 2 august 2024, a marcat sfârșitul unei ere, dar muzica sa continuă să fie cântată și să inspire generații întregi.