România s-a făcut de râs în toată Europa. Scandal total în Parlament: Băi nesimțitule!

camera deputatilor

Sursa: Capital

Fostul președinte al liberalilor a avut o reacție dură la adresa lui Florin Cîțu, după ce acesta nu i-a acordat cuvântul în cadrul unei ședințe solemne în Parlament. Totul s-a petrecut în fața unui ministru francez, chiar în Parlamentul României.

La finalul ședinței solemne din Parlament, fostul premier și președinte al Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, i-a reproșat actualului președinte al liberalilor că nu i-a acordat cuvântul.

Ludovic Orban i-a aruncat lui Florin Cîțu cuvinte dure, chiar sub ochii ministrului pentru Europa și Afaceri Externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, care a participat la ședința solemnă din Parlament.

Înainte să iasă din sală, Ludovic Orban a mers direct la președintele Senatului, pe care l-a făcut nesimțit.

”Băi nesimțitule! Nu ți-e rușine, de ce nu mi-ai dat și mie cuvântul”, i-ar fi spus Ludovic Orban lui Florin Cîțu, potrivit ecopolitc.ro.

De partea cealaltă, președintele Partidului Național Liberal (PNL), Florin Cîțu, a preferat să nu îi răspundă.

Ludovic Orban și-a înființat un nou partid

Pe 14 decembrie, Ludovic Orban și-a înființat un nou partid politic.

”Am luat decizia de a pune bazele unei noi construcții politice de centru dreapta. Am luat această decizie în primul rând pentru că este o obligație democratică și o obligație morală de a continua să reprezentăm cetățenii românii care și-au pus încrederea în noi.

Este o necesitate politică pentru că astăzi, în România, nu există nicio formațiune politică cu adevărat de centru dreapta, care să aibă la bază valori, principii de dreapta pentru a putea să îi reprezinte pe cei din România corectă.

Numele formațiunii politice pe care l-am convenit este un nume care va fi valabil până la organizarea congresului partidului, dar numele pe care îl vom avea este Forța Dreptei. Este și numele moțiunii cu care m-am prezentat în fața Congresului PNL.

Acest nume al Forței Dreptei este, de fapt, un angajament din partea noastră să punem în practică programul de dezvoltare, de modernizare, de reformă, de creștere a calității serviciilor către cetățeni, de asigurare a egalității de șanse și a drepturilor și libertăților fundamentale a cetățenilor români.

Doctrina partidului nostru este o sinteză modernă a ideilor, valorilor, principiilor și soluțiilor validate de timp”, a declarat Ludovic Orban.