Naţionala României a învins formaţia Islandei cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2022. PRO TV, postul care a transmis meciul, a avut audiențe uriașe.
Conform datelor consultate de capital.ro, românii au stat cu televizoarele deschise pe PRO TV. Astfel, postul din Pache a avut o audiență de aproape 10 puncte de rating pe publicul Național, peste posturile concurente Antena 1 și Kanal D.
Audiențe mari au fost și în repriza a doua, cea în care s-au înscris golurile victoriei.
Tricolorii au câştigat prin golurile marcate de Dennis Man (47) şi Nicolae Stanciu (83) şi continuă cursa pentru turneul final din Qatar.
România şi-a luat şi o revanşă după ce a pierdut cu 1-2 la Reykjavik în toamna trecută, în semifinalele barajului pentru EURO 2020.
Deşi avea şase debutanţi în lot, echipa antrenată de Mirel Rădoi a reuşit să facă diferenţa în faţa unei formaţii aflate în reconstrucţie. Surprizele din primul ”unsprezece”, Raţiu, Nedelcu şi Sorescu, şi-au făcut datoria la Reykjavik, ca şi restul jucătorilor.
Tricolorii au avut primele ocazii, prin Sorescu (4) şi Alibec (5), dar apoi insularii au pus stăpânire pe joc şi au avut o serie de ocazii notabile. Camora a fost aproape de autogol (9), Baldursson (11) a trimis pe lângă poartă cu capul, iar apoi Niţă a fost la post la mingea trimisă cu capul de Kjartansson (15).