România, cu un pas mai aproape de spațiul Schengen
Spațiul Schengen. Potrivit unor surse guvernamentale, este „foarte posibil” ca la recomandarea Comisiei Europene (CE) să fie convocată o ședință extraordinară pentru extinderea spațiului Schengen în decembrie 2023. Se pare că președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Charles Michel, președintele Consiliului European, ar fi de acord cu o asemenea ședință.
„Este foarte posibil ca la recomandarea CE să avem o ședință extraordinară pentru extinderea spațiului Schengen spre finalul lunii decembrie.
Așa a fost discuția cu Ursula von der Leyen și Charles Michel, pentru o ședință de Consiliu European și posibil Consiliu JAI”, au informat surse guvernamentale, citate de știripesurse.ro.


Se anulează spațiul Schengen?
Se anulează spațiul Schengen? Vă amintim că, zilele trecute, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a emis un avertisment serios cu privire la riscul ca Tratatul Schengen să se destrame.
Potrivit ei, este esențial să se lucreze pentru a apăra frontierele externe ale UE și pentru a preveni o posibilă dezintegrare a Tratatului Schengen.
„Este un risc evident şi o preocupare pe care o împărtăşim. Dar, mai mult decât atât, singura modalitate de a evita această derivă este de a lucra la apărarea frontierelor externe ale Uniunii”, a zis ea în cadrul unui discurs adresa Senatului Italiei.

UE trebuie să renunțe la politica ușilor deschise
Giorgia Meloni a susține ferm că UE trebuie să renunțe la politica ușilor deschise și la redistribuirea migranților. De asemenea, trebuie să se concentreze în schimb pe protejarea frontierelor externe. Ea a pledat pentru:
- o luptă fermă împotriva traficului de persoane;
- acorduri cu țări terțe;
- crearea de căi legale pentru refugiați;
- stabilirea de cote pentru imigranții legali, care să fie compatibile cu nevoile economice ale fiecărui stat membru.
„Gata cu uşile deschise şi redistribuirea, doar protejarea frontierelor externe, o luptă necruţătoare împotriva traficului de persoane, acorduri cu ţări terţe, canale legale pentru refugiaţi şi cote de imigranţi legali compatibile cu nevoile sistemului nostru economic”, a adăugat premierul Italiei.
Decizia Guvernului de la Roma de a suspenda aplicarea prevederilor Schengen și de a reintroduce controale la frontiera cu Slovenia a fost motivată de temerile legate de posibilitatea ca teroriștii să utilizeze ruta migratorie din Balcani. Această decizie vine în contextul izbucnirii războiului din Israel și a recentelor atacuri teroriste din Franța și Belgia.