Vești bune pentru România în privința aderării la Spațiul Schengen. Un ministru important spune că sunt șanse mari ca în luna iunie să aibă loc un vot în această privință.
Carmen Dan a vorbit, la şedinţa de evaluare pe 2018 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, despre aderarea României la Schengen, amintind că la Reuniunea Informală a Consiliului JAI de la Bucureşti a fost adusă în discuţie această temă, după o perioadă lungă de timp în care nimeni nu a mai abordat subiectul.
„Eu am convingerea că discuţiile au fost bune, au setat un trend pozitiv şi sunt optimistă că vom putea introduce pe agenda de lucru a Consiliului JAI din iunie inclusiv votul în privinţa aderării noastre şi a Bulgariei. Când discutăm la nivel european de problematica Schengen, asta nu înseamnă numai subiectul aderării României şi Bulgariei. Înseamnă şi situaţia privind frontierele interne – pentru că la acest moment sunt multe state membre ale spaţiului Schengen care au controale la frontiere, înseamnă şi extinderea spaţiului – şi aici ne referim la România şi Bulgaria, dar şi la procesul de evaluare pentru Croaţia, şi mai înseamnă şi pachetul de măsuri de siguranţă care ar trebui adoptat pentru mai multă siguranţă a frontierelor europene”, a spus Dan.
Ministrul de Interne a mai spus că aceste teme au fost pe agenda de la Consiliul JAI de la Bucureşti, potrivit news.ro.
„Nu a existat un subiect pe ordinea de zi care să vizeze exclusiv aderarea României, din cel puţin două motive: unul tehnic şi unul diplomatic. Din punct de vedere tehnic, la reuniunile informale, aşa cum a fost cea din România, nu poate fi cerut un astfel de vot. Al doilea argument este acela că nu puteam cere un vot pe un subiect pe care nu s-a mai discutat nimic de câţiva ani buni de zile. Ce am reuşit prin discuţiile de la Bucureşti a fost să readucem în atenţia Consiliului funcţionalitatea acestui spaţiu şi necesitatea ca două ţări care se comportă ca membri de facto să fie incluse şi de drept în Schengen”, a precizat ministrul Carmen Dan.