După o eventuală aprobare a evaluării de către conducerea FMI, programul va disponibiliza încă aproximativ 475 milioane euro asistenţă din partea FMI pentru România, dintr-o sumă totală de circa 3,5 miliarde euro. „Majoritatea ţintelor cantitative, cu excepţia a două dintre ele, ambele referitoare la arieratele guvernamentale, au fost atinse şi am convenit asupra politicilor necesare pentru a merge mai departe”, declara, la finalul misiunii din primăvară, Jeffrey Franks, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România. El a atras atenţia asupra creşterii în continuare a arieratelor, ca şi asupra derapajelor faţă de calendarul privatizărilor, ceea ce reprezintă un semnal de slăbiciune în angajamentul României faţă de reformele structurale.
Oficialul FMI a apreciat că societăţile de stat sunt mai puţin profitabile, România nereuşind să facă progrese în asigurarea unui management competitiv. De asemenea, acesta a arătat că încurajează autorităţile să ia măsuri ferme în privinţa celor care nu renegociază contractele bilaterale cu Hidroelectrica. În acelaşi timp, reprezentantul FMI a menţionat că până la finalul anului autorităţile române trebuie să se concentreze asupra listării pachetelor de acţiuni de la cele şase companii mari din energie şi transporturi.
FMI estimează o creştere economică de 1,5%, în 2012, în România, în pofida performanţelor mai scăzute, ca urmare a vremii nefavorabile din primul trimestru. Pe de altă parte, instituţiile financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană – n.r.) şi autorităţile române au convenit o relaxare a ţintei de deficit pe cash, de la 1,9% la 2,2% din PIB în acest an, Franks precizând, însă, că Guvernul trebuie să menţină o politică fiscală prudentă.
Următoarea misiune de evaluare a instituţiilor financiare internaţionale este programată să aibă loc către finele lunii iulie şi începutul lunii august 2012. Olandezul Erik de Vrijer este noul şef al misiunii FMI pentru România. Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.
Sursa: Agerpres
România se află astăzi sub lupa FMI
22 iunie 2012, 09:56
Ultima modificare în 22 iunie 2012, 12:56
Consiliul Director (Board-ul) al Fondului Monetar Internaţional analizează astăzi, concluziile celei de-a cincea misiuni de evaluare a economiei româneşti derulată la Bucureşti de instituţiile financiare internaţionale în această primăvară, potrivit programului publicat pe site-ul FMI.
Etichete: analiza,
fmi
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Renault ar putea să-şi extindă portofoliul cu două noi mărci
- Mega Image continuă expansiunea. Încă două noi magazine vor fi deschise mâine
- BURGER KING pleacă din România!
- Air France inaugurează cel mai mare boarding lounge al său, Satelitul S4 din Aeroportul Charles de Gaulle
- Ce credite pot lua românii cu salariul mediu pe economie
- Insulele greceşti sunt anul acesta destinaţia la modă printre spanioli
- Magazinele Profi ajung în Bănie
- Citroen încearcă să rupă dependența de Europa Occidentală cu două noi modele
- Cum fac NEMȚII mașini. Așa a ajuns Germania prima economie din Europa!
- Secretar de stat: Avem nevoie de un plan pe 25 de ani pentru agricultură