Viteza medie a conexiunilor la internet la nivel mondial a scăzut cu circa 14 procente la sfârşitul anului trecut, faţă de trimestrul anterior, până la 2,3 megabiţi pe secundă (Mbps), potrivit unui raport întocmit de compania americană Akamai.
În acest clasament global al vitezei conexiunilor la internet, România s-a plasat pe locul nouă în trimestrul patru, cu 6,4 Mbps, în scădere cu 3,4% faţă de trimestrul anterior şi cu 8,5% faţă de anul 2010. În aceeaşi perioadă din anul 2010, ţara noastră se afla pe locul patru în lume şi pe primul loc la nivel european, iar acum a coborât de poziţia a cincea.
Însă tendinţa de scădere este una generală, opt din primele zece ţări din clasamentul întocmit de Akamai înregistrând un declin al vitezei la internet în ultimul trimestru din 2011, comparativ cu trimestrul trei. La nivel mondial, viteza a scăzut în 93 de ţări şi a crescut în 41. Raportul nu detaliază motivul scăderii vitezei, dar a specificat că o serie de factori, printre care şi extinderea bazei de utilizatori pe infrastructura existentă, ar putea fi responsabili.
Pe primul loc în clasamentul Akamai s-a menţinut Coreea de Sud cu o viteză medie de 17,5 Mbps, fiind urmată pe locul doi de Japonia (9,1 Mbps) şi Hong Kong (9,1 Mbps). Însă topul este dominat de ţări europene, şapte din primele zece state din clasament aflându-se pe bătrânul continent: Olanda, Letonia, Elveţia, Irlanda, Cehia, România şi Belgia.
Oraşele cu cea mai rapidă conexiune la internet
În al patrulea trimestru din 2011, oraşele din regiunea Asia-Pacific (69, mai exact), continuă să domine lista celor mai "rapide" 100 de oraşe din lume. Alte 24 de oraşe sunt din America de Nord, iar şapte din Europa: trei în Suedia, două în Elveţia, unul în România şi unul în Letonia.
Oraşul românesc din top 100 mondial al oraşelor cu cele mai mari viteze medii de conectare broadband la internet este Timişoara, pe locul 89, cu 7,4 Mbps. În 2010, România figura cu două oraşe în top 100: Constanţa (locul 56, 8,23 Mbps) şi Iaşi (locul 75, 7,63 Mbps).