România are până acum patru medalii cucerite la Rio de Janeiro. Aurul echipei feminine de spadă, argintul câştigat de jucătorii de tenis Horia Tecău şi Florin Mergea în competiţia de dublu şi cele două medalii de bronz obţinute de Gabriel Sîncrăian la haltere, categoria 85 de kilograme, respectiv de echipajul feminin de canotaj – opt rame cu cârmaci.

Statele Unite ale Americii ocupă primul loc în clasamentul pe medalii de la Jocurile Olimpice, cu 26 de medalii de aur, 21 de argint şi 22 de bronz, pe 2 se află Marea Britanie, cu 15 medalii de aur, 16 de argint, 7 de bronz, în timp ce China a coborât pe 3, cu 15 medalii de aur, 13 de argint şi 17 de bronz.

În top 10 se mai regăsesc Rusia (9 medalii de aur, 11 de argint, 10 de bronz), Germania (8-5-4), Franţa (7-8-7), Italia (7-8-6), Japonia (7-4-15), Australia (6-7-9) şi Coreea de Sud (6-3-5).

SURSA: Mediafax