Primele trei țări din UE unde se investesc cei mai mulți bani pentru cercetarea și dezvoltarea de medicamente sunt: Danemarca (190 de euro per capita), Belgia (170 de euro per capita) și Suedia (80 de euro per capita). La polul opus, alături de România, se află Portugalia (15 euro per capita) și Grecia (17 EURO per capita).
„Raportul realizat pentru Parlamentul European semnalează că în țările mai dezvoltate ale Uniunii există o problemă de echilibru între încurajarea inovației și limitarea creșterii costurilor de sănătate”, a declarat Cristian Luțan, director executiv adjunct al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).
În România, spre deosebire de alte state europene, medicamentele generice, medicamente care copiază formulele originale ale medicamentelor inovative ieșite de sub patent, au o mai bună penetrare pe piață. Din totalul medicamentelor cu prescripție, cota de piață a medicamentelor generice în anul 2010 este de 64% în volum și 24,2% în valoare, în timp ce medicamentele originale au înregistrat anul trecut 36% volum și o valoare de 74%, conform Raportului Business Monitor International 2010. Acest lucru situează țara noastră peste media europeană de 22,4% ca valoare, în ceea ce privește consumul  medicamentelor generice.
Față de alte țări din centrul și estul Europei, în România sunt promovate medicamentele generice vândute sub o marcă comercială, identice, dar mai scumpe decât medicamentele generice vândute sub denumirea moleculei pe care o conțin. Medicamentele generice scumpe au înregistrat în a doua jumătate a anului 2010 un trend crescător, atât ca valoare medie a medicamentelor generice achiziționate de către farmacii, dar și ca valoare medie a medicamentelor generice achiziționate de către consumator, spun reprezentanții ARPIM. Creșterea se datorează implementării de către CNAS în toamna anului 2010 a mecanismului de referențiere pe clasa terapeutică.
Prin comparație, medicamentele generice ieftine au scăzut în cota de piață, atât ca valoare (de la 4,6% la 4,2%), cât și ca volum (de la 19.9% în 2009, până la 17,2% în 2010).
Valoarea medie trimestrială a medicamentelor generice scumpe a crescut de la aproximativ 84 milioane de euro cât era în anul 2009, la 99 milioane de euro în anul 2010 – o creștere de aproximativ 17%. Conform cifrelor furnizate de ARPIM, cea mai mare creștere a fost înregistrată în trimestrul al treilea al anului 2010 – când a ajuns la 99,5 milioane de euro, față de trimestrul al treilea al anului 2009 – cand valoarea medie a fost doar de 80 milioane de euro, deci o creștere de aproape 24%.