Pe primele locuri se află Marea Britanie cu 5,5 milioane euro investite în cercetare, Germania cu 5,3 milioane Euro şi Elveţia cu 4,9 milioane euro. Pe ultimele locuri se află Cipru unde se investeşte în cercetarea şi dezvoltarea în medicină 14 milioane Euro, Croaţia cu 40 milioane Euro şi Turcia cu 43 milioane Euro. România se află pe locul 21 în acest clasament.
"Pentru realizarea progresului în medicină este nevoie de investiţii majore în cercetare şi dezvoltare şi ne bucură foarte mult faptul că România, deşi se află în continuare sub media europeană, înregistrează progrese. La nivelul anului 2008, suma alocată investiţiilor în cercetare şi dezvoltare medicală se ridica la 30 milioane de euro. Beneficiile inovaţiei în medicină, atât asupra pacienţilor, cât şi ca impact economic la nivelul ţării, sunt majore. Terapiile noii au un grad de eficienţă mai crescut, un nivel mai scăzut al efectelor adverse şi presupun o recuperare mai rapidă a pacientului, ceea ce înseamnă o reducere a cheltuielilor aferente tratării pacientului, fiind astfel în beneficiul bugetului statului. Tocmai de aceea subliniem importanţa continuării investiţiilor şi în acelaşi timp oferim sprijinul nostru pentru ca pacienţii români să poată avea acces la terapiile rezultate în urma acestor investiţii”, a declarat Oana Martha Igrişan, Director
de Comunicare Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
În ceea ce priveşte investiţiile în cercetare şi dezvoltare per ansamblu, ultimele date OECD arată că în România acest aspect nu este considerat o prioritate.
Conform raportului OECD, cel mai mult investesc în cercetare şi dezvoltare Finlanda, cu 4,38% din PIB, Suedia cu 3,78% din PIB şi Danemarca cu 3,37% din PIB. La finalul clasamentului se află Slovacia, cu 0,68% investiţi din PIB, Polonia cu 0,77% şi Ungaria cu 1,21%. România nu este inclusă în acest clasament care cuprinde 34 de state dintre care 25 europene.