Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, întrunit miercuri seara în şedinţă extraordinară, a decis, printre alte măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, şi obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii publice închise şi deschise din 16 localităţi, timp de 14 zile.
Conform Hotărârii aprobate de CJSU, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie sanitară, astfel încât să acopere nasul şi gura, în toate spaţiile publice închise sau în aer liber, în intervalul orar 6,00 – 24,00, pe o perioadă de 14 zile, în unităţile administrativ-teritoriale unde a fost depăşit pragul de 1,5/1.000 de locuitori: Buziaş, Făget, Sânnicolau Mare, Belinţ, Dudeştii Noi, Dudeştii Vechi, Dumbrăviţa, Găvojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Moşniţa Nouă, Şag, Saravale, Teremia Mare, Vălcani.
Toate persoanele de peste 5 ani trebuie să poarte masca
Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani, potrivit unui comunicat al Prefecturii Timiş.
De asemenea, se instituie obligativitatea purtării corecte a măştii de protecţie, pe toată perioada stării de alertă, în spaţiile publice deschise, pe o rază de 100 metri în jurul unităţilor de învăţământ, în pieţe comerciale, târguri, oboare, pieţe de vechituri, pieţe agroalimentare, zone de aşteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituţii şi societăţi comerciale, staţii transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice şi private, evenimente culturale publice şi private şi manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe şi rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităţilor şi faleze (malurile râurilor), în acelaşi interval orar.
Pe o perioadă de 14 zile, se suspendă activităţile cu publicul ale tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, operatori de tipul restaurantelor, cafenelelor precum şi în baruri, cluburi şi discoteci din interiorul clădirilor din unităţile administrativ-teritoriale amintite.
Se exceptează de la prevederi activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare pentru clienţii cazaţi în aceste unităţi.
Activitatea cu publicul se suspendă
În localităţile menţionate se suspendă şi activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, organizarea de spectacole, concerte, festivaluri. Evenimentele publice şi private se vor desfăşura cu participarea unui număr de persoane în limita prevăzută de lege, cu păstrarea distanţării sociale.
Pentru pieţele comerciale, târguri, oboare la care accesul nu este controlat şi nu se asigură distanţa de minimum doi metri între standurile de vânzare şi prezenţa în perimetru a unui număr de persoane astfel încât să se asigure distanţa de doi metri între aceste persoane, se va interzice funcţionarea lor, până la încetarea stării de alertă.
Acțiunile de control trebuie intensificate
Se instituie în sarcina autorităţilor şi a instituţiilor competente aplicarea măsurilor necesare pentru intensificarea acţiunilor de control în locurile aglomerate menţionate.
În funcţie de situaţia epidemiologică existentă în unităţile administrativ-teritoriale, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranţă, cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş şi cu respectarea normelor legale în vigoare.
Prevederile hotărârii CJSU se aplică pe perioada stării de alertă.