"Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României îşi va creşte capacitatea defensivă şi de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spaţiului aerian naţional, precizează MApN.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, miercuri, că în luna august au început să sosească în România o parte din echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT de rachete sol-aer cu bătaie mare care va intra în dotarea Forţelor Aeriene Române.
Potrivit unui comunicat al MApN, echipamentele şi materialele aferente vor fi transportate la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia, judeţul Constanţa, unde se va desfăşura testarea de acceptanţă şi recepţia a primului sistem de rachete.
”Instruirea colectivă a echipajelor”
„Testarea de acceptanţă se va finaliza în a doua parte a lunii octombrie, fiind urmată de etapa de instruire a personalului din Regimentul 74 PATRIOT pe configuraţia specifică echipamentelor livrate României”, se precizează în comunicat.
Sursa citată menţionează că pe parcursul anului 2021 va continua instruirea colectivă a echipajelor, cu asistenţă din partea militarilor SUA, în vederea formării deprinderilor de operare şi mentenanţă, respectiv perfecţionării tehnicilor, tacticilor şi procedurilor necesare utilizării sistemului.
„Prin intrarea în dotare a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, Armata României îşi va creşte capacitatea defensivă şi de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spaţiului aerian naţional, parte a spaţiului aerian al NATO.
Slăbiciunea sistemului Patriot
Aceste echipamente au fost precedate de transporturi terestre, aeriene şi maritime ale unor echipamente de sprijin logistic, comunicaţii, echipamente şi dispozitive de testare, precum şi echipamente de instruire prin simulare din cadrul sistemului PATRIOT”, mai precizează MApN.
Trebuie precizat însă că forțele terestre americane își schimbă radarele pentru sistemele Patriot cu unele care pot acoperi o rază de 360 de grade și pot detecta dronele, rachetele de croazieră și pe cele hipersonice.
Acum, după ce nu doar țări mai puțin dezvoltate, dar și miliții și forțe paramilitare au acces la astfel de tehnologii, sistemul actual de rachete Patriot are o mare slăbiciune, notează analiștii militari.