Criza generată de pandemia de coronavirus și de explozia de prețuri la gaze și energie se resimte. Ultimele date publicate de INS arată sumbru. Cum explică Florin Cîțu aceste aspecte și ce s-ar putea întâmpla cu economia țării?
Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat cele mai recente date cu privire la evoluția economiei românești. Potrivit sursei citate, în 2021, economia românească a crescut cu 5,6%. Pe de altă parte, în ultimul trimestru din 2021 PIB-ul a urcat cu 2,2% faţă de perioada similară din 2020, însă a scăzut cu 0,5% faţă de trimestrul anterior.
INS mai arată că pe serie ajustată sezonier, în trimestrul IV 2021, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,5%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2020, PIB-ul a înregistrat o creştere cu 2,7%.
Pe de altă parte, pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2020, Produsul intern brut, în trimestrul IV 2021, a înregistrat o creştere cu 2,2%. În anul 2021, comparativ cu 2020, Produsul Intern Brut s-a majorat cu 5,6%.
„Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB trimestrial ca urmare a includerii estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul IV 2021 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2021, publicată în comunicatul de presă nr. 9 din 12 ianuarie 2022.
Astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 102,2% la 102,0%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul I 2021, au fost revizuite de la 101,5% la 101,1%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 100,1%. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană”, menţionează INS.
Florin Cîțu a spus singura soluție în fața crizei economice
Florin Cîțu a comentat aceste cifre. Potrivit acestuia, creșterea economică este mai mare decât cea bugetată.
„Creșterea economică este mai mare decât cea bugetată. Acum avem o creștere de 5,6% pentru 2021. Sunt date parțiale, eu cred că se va duce peste 6%. Încetinirea din final de an (…) avem un guvern nou în acea perioadă și atunci nu mai puteam să luăm măsuri de redresare pentru a opri scăderea”, a spus Florin Cîțu, potrivit Digi24.
Liderul PNL a mai vorbit și despre soluțiile propuse de Guvern în fața crizei fără precedent a prețurilor. Acesta susține că singura soluție pe termen lung o reprezintă investițiile, iar orice altă decizie care ar fi luată ar fi doar pe termen scurt.
„Vă spun doar atât. Toate aceste intervenții nu rezolvă problemele prețurilor. Ascund, nu dispar, apar în altă parte. Singura soluție pe termen lung este investiția, extinderea pieței. Aici este nevoie de un acord. Îi invit și pe cei de la USR, să discutăm să ne asigurăm că în fiecare an investim un procent din PIB în energie.
Dacă nu, vom face tot felul de chestii pe termen scurt și îi amăgim pe oameni. Acestea nu sunt soluții pe termen lung”, a adăugat el.