România SE PRĂBUȘEȘTE. Guvernul scoate bani din țară

Guvernul României nu face decât să scoată din țară bani atunci când dictează creșteri de salarii și pensii și fără o acoperire reală în prodcuție. Mare parte din acești bani se duc direct în afara țării, mai ales în Uniunea Europeană.

În ciuda stării de bine și chiar a încrederii temporare în economie generate de creșterile saalriale dictate din pix, economia României se clatină serios. Asta se vede din deficite, iar cel mai important dintre ele este deficitul comercial. Care crește lună de lună și care arată că mare parte din ce consumăm vine din import, adică banii în plu primiți la salariu se duc, defapt, în afara țării.

 

Deficitul comercial a avansat cu 11,8%, până la 9,95 miliarde euro, în primele nouă luni ale acestui an.

exporturile au fost de 50,85 miliarde euro, un avans de 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, deficitul comercial a ajuns la 9,95 miliarde euro după primele nouă luni, cu 11,8% peste cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În luna septembrie, exporturile au însumat 5,84 miliarde euro, iar importurile au fost 6,81 miliarde euro, rezultând un deficit de 970 milioane de euro.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada ianuarie-august a fost de 11,87 miliarde euro la exporturi şi de 15,33 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,3% din total exporturi şi 25,2% din total importuri.