”Noi vom încerca să pregătim locuri pentru Covid-19 în fiecare spital, dar ideea este ca toate spitalele să funcționeze în regim mixt. Spitalele trebuie să funcționeze atât pentru Covid, cât și pentru celelalte afecțiuni.”, a spus Raed Arafat.
La rândul ei, ministrul Sănătății a solicitat ca numărul de paturi să fie maximum disponibil. Ioana Mihăilă a cerut suplimentarea numărului de paturi inclusiv pentru copii pentru secțiile de copii, pentru că se pare ca varianta Delta afectează mai mult tinerii și copiii.
Potrivit acesteia, în prezent sunt disponibile 340 de paturi de Terapie Intensivă pentru adulţi, iar Direcţiile de Sănătate Publică au anunţat că pot fi puse la dispoziţie un număr maxim de 110 paturi de Terapie Intensivă pentru copii.
Paturi pentru copii la ATI
„Am solicitat numărul de paturi maxim disponibil la fiecare unitate sanitară centralizat de către fiecare Direcție de Sănătate Publică precum și ordinea în acre punerea la dispoziție a acestor paturi se face de către fiecare secție. De asemenea, am solicitat necesarul de personal care să vină să completeze ce există în momentul acest în secțiile de terapie intensivă și împreună cu DSU vom trata cu celeritate cererile de detașare tocmai pentru a răspunde acestor nevoi de personal de terapie intensivă”, a declarat Mihăilă.
Ea a precizat că varianta Delta afectează într-o măsură mai mare tinerii și copiii și a solicitat unităților sanitare și DSP numărul maxim de paturi disponibile destinate îngrijirii copiilor.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea