Statele de provenienţă a angajaţilor sunt Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia şi Thailanda. 

„Pentru angajarea lucrătorilor străini, angajatorii români trebuie să parcurgă mai multe etape: obţinerea avizului de angajare, a unei vize de lungă şedere şi a dreptului de locuire pe teritoriul României, eliberarea unui permis de şedere în scop de muncă sau în scop de detaşare şi obţinerea avizului de angajare. Acesta din urmă este eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formaţiunile sale teritoriale, iar compania care îl solicită trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care să nu aibă obligaţii către bugetul de stat pe ultimul trimestru anterior depunerii cererii sau să nu se fi epuizat contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă”, precizează sursa citată. 

Pachetul de beneficii pentru un angajat străin poate include biletul de avion spre România, cazare comună, iar în unele cazuri transport asigurat de la locul de cazare la locul de muncă şi bilet de avion spre ţara de origine la o anumită perioadă de timp. De asemenea, lucrătorii străini pot beneficia si de masă asigurată şi bucătar specific regiunii din care provin. Pentru a facilita acomodarea acestora, angajatorii pot asigura grupului un reprezentant care vorbeşte o limbă de circulaţie internaţională. 

Pe de altă parte, printre cele mai importante dezavantaje pentru angajarea unor lucrători străini se numără costurile ridicate asociate procedurii de angajare internaţională, concomitent cu durata relativ mare de închidere a proiectelor. De asemenea, pe lista dezavantajelor se mai află diferenţele culturale şi de limbă vorbită, integrarea angajaţilor străini într-o nouă cultură, un ciclu lung de angajare, începând cu realizarea documentaţiei şi demararea procedurilor pentru a obţine avizele necesare din partea instituţiilor statului şi volatilitatea forţei de muncă adusă. 

Pe de altă parte, ţările în care trăiesc şi lucrează angajaţi străini se transformă treptat în centre multiculturale, cosmopolite, cu o serie largă de abilităţi nou formate, care pot contribui la progresul societăţii prin inovaţie şi creativitate. 

 

„Fenomenul globalizării a încurajat migraţia, dar şi importul forţei de muncă mai ieftină. Este o practică des întâlnită, valabilă atât în cazul unor ţări mari precum Statele Unite ale Americii, unde populaţia latino-americană este preponderentă pe anumite sectoare de activitate, dar şi în cazul ţărilor mai mici, precum România. În 50 de ani, importul forţei de muncă va deveni o necesitate, dublată şi de evoluţia demografică negativă la nivelul României. Totuşi, problema imigraţiei este una extrem de sensibilă şi politizată, mai ales în contextul actual, când anumite state îşi pun problema dacă în această cursă de a câştiga forţă de muncă ieftină pentru anumite joburi pe care populaţia locală le refuză, nu cumva riscă să-şi piardă identitatea naţională”, consideră Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree, potrivit Agerpres. 

Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în urmă cu 2-3 ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi.