România și Europa se confruntă cu o criză a energiei. Facturile cresc, iar cei mai afectați sunt consumatorii care ajung să plătească sume fără precedent în fiecare lună. Europarlamentarul român Gheorghe Falcă a explicat cum a apărut criza energetică.

Potrivit acestuia, totul ar fi pornit din 2020, atunci când stocurile de gaze au fost destul de limitate. Odată cu debutul anului 2021, și relasarea economiei, cererea a fost mai mare ca niciodată, depășind oferta. Astfel, doar din ianuarie și până în septembrie, gazul a crescut cu 170%.

„A existat un debit foarte mic în 2020, când stocurile de gaze au fost foarte limitate, și de aceea anul 2021 când economia s-a relansat cererea a fost mai mare decât oferta și am ajuns la o creștere a gazului de 170% din ianuarie până în septembrie. Așa a apărut criza”, a spus acesta.

Totodată, europarlamentarul susține că această criză va fi gestionată cu ajutorul Comisiei Europene, dar și a statelor membre. El a adăugat că în cursul săptămânii viitoare urmează să vină soluții globale pentru a se pute interveni la nivel european.

Acesta susține că ieșirea din criză ar putea dura chiar și opt luni de zile.

”O criza care se va gestiona cu spirijinul Comisiei Europene în parteneriat cu statele membre. Săptămâna aceasta primim soluțiile, care pot fi soluții globale, unde statele pot să intervină cu acceptul comisiei și, evident, ne interesează foarte mult și să vedem cum poate fiecare stat să contribuie, nu doar la a ieși din ciză, pentru că ieșirea din criză se estimează a fi între 6 și 8 luni. ci a reuși să facem tranziția verde și să avem capacități mult mai mari pentru producerea de energie electrică”, a spus Gheorghe Falcă.

De ce au crescut prețurile la energie

Amntim faptul că după anunțul privind creșterea facturilor, expertul în energie Ionuț Purica vorbea și el despre acest fenomen. El confirma atunci că pandemia de coronavirus a fost un factor major în acest context, iar în 2021, toată lumea a încercat să recupereze pierderile.

În acest fel, prețurile au crescut, unele fiind chiar și duble. Totodată, el a mai adăugat că această creștere la prețul energiei nu este singura. Mai avem o creștere alarmantă și la prețului transporturilor, a alimentelor, care ar putea duce chiar și la concedieri, oameni care vor deveni ulterior consumatori vulnerabili.

„Anul trecut a fost o perioadă, din cauza pandemiei, cu consum mai scăzut și cu câștiguri mai mici ale companiilor de energie. Anul acesta toată lumea încearca să recupereze pierderile respective și apare tendința de creștere a prețurilor, până la un punct obiectivă, dar apoi începe să devină subiectivă. Dincolo de o creștere rezonabilă, dublările de preț sunt absolut artificiale.

Există fluxuri în economie, cum e energia care au impact cumulativ pe restul economiei. Creșterea prețului în energie se propagă în economie, în prețul transportului, al produselor de diverse feluri, ceea ce conduce la prețuri foarte mari și la posibilitatea închiderii unor întreprinderi unde prețul energiei e mare în costul de producție, iar șomerii de acolo vor deveni automat consumatori vulnerabili. Ajungem la prețuri foarte mari, așa cum a fost în Bulgaria acum câțiva ani.

Piață liberă înseamnă creșteri și scăderi ale prețurilor. Dacă spunem piață liberă nu înseamnă că oricine poate să pună orice preț pe energie”, spunea acesta la Digi24.