Proiectul de acord în domeniul IT prevede încurajarea relaţiilor în ceea ce priveşte parteneriatele public-privat, serviciile electronice şi poştale, accesul la Internet în bandă largă, securitatea cibernetică, e-guvernarea. Proiectul mai include iniţiative comune în domeniul comunicării electronice şi sprijin reciproc în conferinţe şi forumuri de specialitate internaţionale.
Memorandumul de înţelegere în domeniul dezvoltării regionale are în vedere iniţierea şi realizarea unor proiecte comune legate de Strategia UE pentru regiunea Dunării. Cele două ţări îşi vor acorda sprijin reciproc în cadrul programului transnaţional Dunărea 2014-2020, programului de cooperare în zona Mării Negre şi Instrumentului ‘Connecting Europe’.
Pentru punerea în aplicare a obiectivelor memorandumului va fi creat un grup de lucru mixt care va pregăti un plan de acţiune. Acest plan urmează să fie actualizat la fiecare doi ani, se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres