Klaus Iohannis și Rumen Radev au avut o discuție telefonică, miercuri după-amiază, despre situația actuală din Ucraina și despre securitatea europeană de la Marea Neagră.
„Am avut astăzi o discuţie telefonică foarte bună cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, cu privire la situaţia extrem de îngrijorătoare din Ucraina şi de la Marea Neagră. România şi Bulgaria vor continua să îşi coordoneze eforturile pentru a oferi sprijin umanitar substanţial Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.
I had a very good 📞 conversation with @PresidentOfBg Rumen Radev on the extremely worrying security situation in #Ukraine & #BlackSea. Romania 🇷🇴 and Bulgaria 🇧🇬 will continue to coordinate their efforts to provide consistent humanitarian support to Ukraine and the 🇺🇦 refugees.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) April 20, 2022
Reamintim faptul că, marți după-amiază, președintele nostru a participat la consultările online găzduite de președintele american Joe Biden, alături de alți lideri europeni, plus Alianța Atlanticului de Nord (NATO).
Klaus Iohannis condamnă crimele de război comise de forțele ruse în Ucraina
„Președintele României a condamnat cu fermitate crimele comise de trupele ruse împotriva civililor și continuarea bombardamentelor efectuate de armata rusă asupra țintelor civile. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a menționat demersurile complexe întreprinse de țara noastră în sprijinul Ucrainei, în plan politic, logistic și umanitar.
Președintele României a subliniat că la eforturile consistente în sprijinul Ucrainei se adaugă și cele privind facilitarea fluxului a peste 770.000 de cetățeni ucraineni de la frontieră și găzduirea refugiaților pe teritoriul țării noastre”, a informat Administrația Prezidențială.
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, marți după-amiază, la o nouă rundă de consultări în format restrâns cu lideri europeni, liderii instituțiilor Uniunii Europene și NATO în contextul continuării agresiunii militare ilegale ale Rusiei în Ucraina.
Au participat: Președintele Franței, Emmanuel Macron, Președintele Poloniei, Andrzej Duda, Prim-Ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, Prim-Ministrul Canadei, Justin Trudeau, Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, Prim-Ministrul Italiei, Mario Draghi, Prim-Ministrul Japoniei, Fumio Kishida, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintele Consiliului European, Charles Michel.
SUA și aliații lor pregătesc noi sancţiuni pentru Rusia. Ucraina ar putea primi garanţii de securitate
Potrivit unui consilier prezidenţial francez, obiectivul principal al videoconferinței de marți seară a fost „să discutăm sprijinul nostru continuu pentru Ucraina şi eforturile de a trage Rusia la răspundere ca parte a coordonării noastre strânse”, relatează agenția de presă Reuters.
„Ţara noastră este gata să furnizeze garanţii de securitate. Ar fi vorba despre provizii militare pentru a putea răspunde unui nou atac sau, posibil, despre garanţii care ne-ar implica pe noi dacă Ucraina este atacată (…)”, a adăugat oficialul francez.
Potrivit spuselor sale, garanțiile de securitate ar semăna mai mult cu clauza de apărare a Uniunii Europene, şi nu neapărat cu mecanismul de apărare de la Articolul 5 al Tratatului Fondator al NATO.
De asemenea, aliaţii occidentali au discutat despre necesitatea de a convinge statele non-UE şi non-G7 să trateze războiul actual ca pe o problemă majoră ce priveşte pacea mondială.