România şi Bulgaria se aşteaptă la recolte bune de grâu în acest an

România şi Bulgaria mizează pe recoltele bune de grâu din acest an pentru a putea menţine exporturile la un nivel susţinut, chiar dacă ploile din ultima vreme au afectat regiunile din zona Dunării, transmite Reuters.

Anul trecut România a realizat o recoltă de grâu de 7,4 milioane tone, cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani, devenind un exportator major de cereale către Egipt, cel mai mare importator mondial de grâu.

'Până anul trecut ne-am plâns de secetă acum ne rugăm să se oprească ploile. Furtunile puternice au afectat culturile de grâu pe mai multe sute de hectare', a declarat vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Constantin Bazon. Cu toate pierderile de producţie, 'cea mai mare parte a producţie va fi de calitate', a apreciat Bazon, potrivit căruia conţinutul mediu de umiditate va fi de 12,5-13%, ceea ce va fi suficient pentru a satisface cererile autorităţilor egiptene.

Recoltatul grâului în România ar urma să înceapă săptămâna următoare şi deşi Ministerul Agriculturii nu a făcut niciun fel de predicţii cu privire la recolta de cereale din acest an, producătorii se aşteaptă la o recoltă comparabilă cu cea din 2013.

De asemenea, recolta de grâu din Bulgaria ar urma să se ridice cel puţin la nivelul de 4,6 milioane de tone înregistrat anul trecut, a declarat săptămâna trecută ministrul bulgar al Agriculturii, Dimitar Grekov. 'Semănăturile s-au dezvoltat bine în toamnă şi în pofida ploilor şi căderilor de grindină avem motive să ne aşteptăm la o recoltă bună', a declarat Grekov. 'Ar trebui să fie cel puţin la fel de bună ca cea de anul trecut', a adăugat ministrul bulgar al Agriculturii.

Traderul german de cereale Toepfer estima în luna mai că România va recolta în acest an o cantitate de grâu de 8,26 milioane tone, în timp ce recolta edin Bulgaria va creşte până la 5,17 milioane de tone.

 

Sursa Agerpres