Volumul de credite neperformante din România şi Cehia, aflate în portofoliul Erste Group, au atins un vârf şi pot să înceapă să scadă de la mijlocul anului viitor, pe măsură ce pieţele-şi revin, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste, într-un interviu pentru Bloomberg.
Creditele neperformate au crescut în mod dramatic în ultimele 12 luni, susţine Treichl. Potrivit acestuia, nivelul este deja foarte ridicat. Rata creditelor neperformate a crescut, în cazul Erste, la 3,6% în primul semestru din 2009, faţă de 2,4% la finele lui 2008.
Potrivit unui raport realizat de Raiffeisen Research, portofoliile Erste din Europa centrală şi de este se confruntă cu o rată mai mare a creditelor neperformante – 4,8%. În cazul României, experţii Raiffeisen susţin că ponderea neperformantelor înregistrate în segmentul “Group Large Corporate” este de 6,8%, iar în Cehia de 6,3%. De asemenea, o creştere a ponderii neperformantelor este vizibilă în toate ţările.
Pentru România, Erste a alocat provizioane de risc în valoare de 169,8 milioane euro în primul semestru al lui 2009, comparativ cu 39 milioane euro în primele şase luni ale anului trecut, potrivit ultimelor raportări financiare ale Erste.
Potrivit datelor BNR, sumele restante reprezintă în prezent 2,69% din totalul sumelor datorate de debitori băncilor.