Luni, la Palatul Victoria, în prezența premierilor celor două țări, au fost semnate acte de colaborare în mai multe domenii, printre care energie și agricultură. 12 acorduri au fost parafate cu instituții ale statului și companii controlate majoritar de stat și unul singur cu un business privat, PĂUNESCU Corporation, semnat cu omul de afaceri Bobby Păunescu și compania MINGYANG Wind Power Group din China. Acesta din urmă vizează investiții în centrale eoliene și echipamente pentru export.
Documentele semnate mai vizează și un Memorandum de înţelegere între Ministerul Economiei şi Ministerul Comerţului din R. P. Chineză privind promovarea cooperării investiţionale, un Memorandum de Înțelegere între Departamentul pentru Energie si Administrația Națională pentru Energie din China, pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare, dar și un Acord de intenție de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari – Complexul Energetic Oltenia. Au mai fost semnate acorduri și în domeniile cultural (Programul cultural pentru perioada 2013 – 2016), Sanitar-veterinar
(Protocol între ANSVSA şi AQSIQ privind exportul de carne de porc congelată în R. P. Chineză), nuclear (Scrisoare de intenție intre SN Nuclearelectrica si General Nuclear Power Corporation). La forumul organizat marți, pe lângă oficialităţi guvernamentale din 17 ţări, vor participa peste 1500 de oameni de afaceri, dintre care 800 români, 300 de chinezi şi 400 oameni de afaceri din celelalte ţări din regiune (Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Lituania, Letonia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria). Forumul va fi organizat într-o sesiune plenară şi 5 ateliere de lucru axate pe principalele domenii de cooperare dintre China şi Europa Centrală şi de Est: infrastructura/ transport, energie, agricultura, IT&C şi turism.
PĂUNESCU Corporation, condusă de Bobby Păunescu, singurul business privat între cele 13 acorduri cu China
26 noiembrie 2013, 07:56
Ultima modificare în 26 noiembrie 2013, 09:56
După ce ieri (25 noiembrie) au fost semnate 13 acte de colaborare pentru diferite domenii între România și China, astăzi (26 noiembrie) are loc la Palatul Parlamentului Forumul Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est.
Etichete: china
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook