România şi Cipru au avut cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2015, comparativ cu precedentele trei luni, potrivit estimării preliminare publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
Datorită unei creşteri economice trimestriale de 1,6%, România şi Cipru sunt lideri în UE, fiind urmate de Spania şi Bulgaria (ambele cu 0,9%), Slovacia (0,8%), Franţa şi Ungaria (ambele cu 0,6%), Olanda, Portugalia şi Letonia (toate cu 0,4%), Belgia, Germania, Italia şi Marea Britanie (toate cu 0,3%) şi Austria (0,1%).
Potrivit datelor Eurostat, scăderi s-au înregistrat în Lituania (minus 0,6%), Estonia (minus 0,3%), Grecia (minus 0,2%) şi Finlanda (minus 0,1%). Cehia, Danemarca, Irlanda, Croaţia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovenia şi Suedia nu au raportat datele trimestriale privind avansul PIB-ului în primul trimestru din 2015 şi nici datele anuale.
Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru din 2015 cu 0,4% în zona euro şi în Uniunea Europeană, după ce în ultimele trei luni din 2014 s-a înregistrat un avans de 0,3% în zona euro şi de 0,4% în UE.
În ritm anual, creşterea zonei euro s-a majorat în perioada ianuarie-martie 2015 la 1% în timp ce PIB-ul UE a înregistrat un avans de 1,4%, după o expansiune de 0,9% în zona euro şi de 1,3% în UE, în trimestrul patru din 2014.
Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în România (4,2%), Ungaria (3,1%) şi Slovacia (2,9%), Spania (2,6%), Olanda şi Marea Britanie (ambele cu 2,4%), iar scăderi au fost raportate doar în Finlanda (minus 0,1%).
În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat că Produsul intern brut a fost mai mare cu 1,6% în termeni reali în primul trimestru din acest an faţă de trimestru IV din 2014, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.
Conform prognozei revizuite a BCE, economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5% anul acesta, faţă de o expansiune de 1% estimată anterior, reflectând impactul favorabil al scăderii preţului la ţiţei şi al deprecierii euro. De asemenea, decizia Băncii Centrale Europene de a lansa măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 de miliarde de euro a îmbunătăţit încrederea companiilor.
În 2014, PIB-ul UE a crescut cu 1,4%, iar al zonei euro cu 0,9%, conform datelor preliminare publicate recent de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).AGERPRES