Semnarea unui parteneriat internaţional pentru realizarea unei aeronave de transport aerian regional de nouă generaţie ar însemna, pentru România, recunoaşterea capabilităţii industriei naţionale într-un domeniu elistist, cu impact major asupra economiei, a precizat, vineri, Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
,,În acest moment, discutăm cu specialiştii germani de la DLR – Deutsches Zentrum für Luft und Raumfahrt e.V (German Aerospace Center) unele detalii tehnice pentru a vedea dacă reuşim să găsim o soluţie viabilă pentru ca spre sfârşitul acestui an să semnăm parteneriatul. Este vorba de un avion de mici dimensiuni, de circa 50 de persoane, care să efectueze zboruri regionale, nu transoceanice. Suntem încrezători în potenţialul specialiştilor români de a găsi exact acele soluţii prin care acest proiect să fie unul viabil, pe care să îl punem în practică prin atragerea de fonduri de la Uniunea Europeană’, a spus Sorin Dimitriu.
Conform studiilor internaţionale, în următorii 20-25 de ani, sistemul de transport aerian şi cel de management al traficului aerian îşi vor dubla numărul de locuri de muncă. În prezent, sistemul de transport aerian are circa 600.000 de angajaţi.
,,În prezent, există 15.000 de avioane în zbor, dar estimăm că în 2020 vor fi aproximativ 35.000 de avioane în zbor. Cererea pentru următorii 20 de ani este de circa 6.000 de avioane mari, de peste 100 de locuri, la care se adaugă cea pentru avioane mici, regionale, de 40-50 de locuri. În prezent, căutăm soluţii, idei, prin care să ajungem la fabricarea unor avioane cu un consum cu 50 la sută mai redus decât în prezent. Avem de făcut faţă mai multor provocări tehnologice, de protecţia mediului. De aceea căutăm idei şi în statele venite mai recent în Uniune, cu care dorim să avem parteneriate’, a precizat Joachim Szodruch, preşedinte pentru aeronautică al DLR.
La evenimentul de promovare a parteneriatului, moderat de Sorin Dimitriu, au participat prof. Joachim Szodruch, dr. Uwe Möller, şeful reprezentanţei DLR la Bruxelles, Cătălin Nae, director general INCAS, reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, OPIAR – Patronatul din Industria Aeronautică, precum şi reprezentanţii industriei aeronautice din România (ROMAERO Bucureşti, AEROSTAR Bacău, IAR Braşov, AVIOANE Craiova.