Comisia Europeană a publicat miercuri raportul de convergenţă 2014, în care analizează dacă statele membre care beneficiază de o derogare de la adoptarea monedei euro, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Suedia îndeplinesc condiţiile de adoptare a monedei euro.
Conform raportului, Lituania a îndeplinit toate criteriile de convergenţă pentru adoptarea euro. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2015, zona euro va ajunge la 19 membri, odată cu aderarea Lituaniei, care va deveni a cincea ţară fostă comunistă din zona euro, după Slovacia, Slovenia, Estonia şi Letonia.
Celelalte şapte statele membre care beneficiază de o derogare de la adoptarea monedei euro, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia nu îndeplinesc în prezent toate condiţiile de adoptare a monedei euro. Situaţia lor va fi prin urmare reevaluată în următorii doi ani, se arată în comunicatul CE.
Comisarul european pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, a declarat: 'Disponibilitatea Lituaniei de a adopta euro reflectă sprijinul său de lungă durată pentru politici fiscale prudente şi reforme economice. Uniunea Economică şi Monetară rămâne o comunitate atractivă. Zona euro are în prezent o coordonare economică mai eficientă, un zid de protecţie financiară robust pentru a proteja stabilitatea şi, din acest an, o uniune bancară. La toate acestea Lituania s-a angajat să participe şi să le întărească. Datorită eforturilor depuse în ultimii cinci ani, acest vas este mai bine plasat pentru a naviga în apele dificile decât a fost la începutul crizei'.
Rapoartele de convergenţă, publicate de Comisia Europeană şi de Banca Centrală Europeană, evaluează dacă statele membre care beneficiază de o derogare au atins un nivel ridicat de convergenţă economică durabilă şi dacă prevederile legale aplicabile respectă pe deplin Tratatul. Ele stau la baza deciziei Consiliului privind aderarea unui stat membru la zona euro. (Agerpres)