În esență, aceasta s-ar realiza prin stabilirea unor norme unitare la nivelul țărilor membre, legate de limitarea creșterilor cheltuielilor bugetare, a salariilor administrației publice, precum și adresarea problemelor legate de pensii. Tot în acest context se discută de adoptarea unor măsuri legislative care să întărească așa- numitele reguli bugetare.
Pentru România, asemenea schimbări sunt, în principiu, benefice.  Ar introduce o disciplină în modul de implementare a politicii fiscale și ar micșora semnificativ influența ciclului politic asupra celui economic, prin utilizarea excesivă a politicii fiscale în vederea stimulării economiei.  Însă, agrearea unor ținte, cum ar fi de exemplu un plafon minim pentru deficitul bugetar, trebuie făcută cu atenție, pentru a păstra un grad de flexibilitate care să țină cont de necesarul de finanțare bugetară din perspectiva unui orizont de timp îndelungat. 
Țările din UE sunt diferite economic și structural, iar uniformizarea politicii fiscale poate avea și consecințe nedorite la nivel individual. Așa cum a avut și politica monetară a Băncii Centrale Europene asupra țărilor periferice ale UE în perioada de boom economic. România va avea un necesar de finanțare ridicat în anii ce vin, atât pentru investiții (în capitalul fix, de cofinanțare a fondurilor UE, pentru atingerea țintelor energetice etc.), cât și pe partea de cheltuieli mandatorii, de exemplu pentru susținerea unui sistem de pensii aflat demult într-o situație financiară precară.
Pe de altă parte însă, o asemenea abordare ar însemna o schimbare radicală a modului în care operează politica fiscală din România. S-ar trece de la o abordare de tip reactiv în fața evenimentelor la o abordare proactivă, care ține cont de potențiale scenarii de dezvoltare a economiei. Pentru autoritățile care implementează politica fiscală, acest salt conceptual ar fi masiv.
În mod inevitabil, la nivelul UE discuțiile se vor concentra și asupra armonizării fiscale. Presiunile succe­sive făcute asupra Irlandei, de exemplu, de a renunța la cota de impozit pe profit de 12,5%, sunt relevante în acest sens.  Pentru România, adoptarea unui sistem fiscal armonizat ar fi puțin benefică și ar duce la o pierdere de competitivitate. Competiția fiscală este un avantaj foarte important în țările membre UE în care atragerea de investiții străine joacă un rol esențial în creșterea economică.
Din acest punct de vedere, ideea de pact de competitivitate pare oarecum paradoxală. Sustenabilitatea fiscală și competitivitatea individuală a unei țări sunt două lucruri diferite. Diversitatea sistemelor de impozitare în țările membre ale UE trebuie să continue să existe. În cele din urmă, politica de taxe și impozite are un rol determinant asupra nivelului economisirii și investițiilor, caracteristice stadiului de dezvoltare economică în care se află fiecare țară membră a UE.

Pentru România, adoptarea unui sistem fiscal armonizat ar fi puțin benefică și ar duce la o pierdere de competitivitate.

Laurian Lungu este managing partner la Macroanalitica