România ar putea colabora cu Turcia în domeniul IT, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale fiind invitat în Turcia de omologul său pentru a discuta pe această temă, informează MCSI.
Ministrul Valerian Vreme a propus ca această vizită să aibă şi o componentă de cooperare la nivelul companiilor, prin organizarea unui Forum economic de cooperare Româno-Turc.
Valerian Vreme a avut joi 2011, o întrevedere cu Binali Yildirim, ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Turcia, principalele subiecte de discuţie fiind implementarea serviciilor de e-Guvernare, Sistemul Naţional Electronic de Plată Online a Taxelor şi Impozitelor (SNEP), Sistemul Electronic Naţional (SEN), Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Programele guvernamentale de combatere a decalajului digital şi implementarea serviciilor de internet în bandă largă (broadband), Strategiile naţionale de trecere de la televiziunea analogică terestră la cea digitală.
‘Sperăm că în România veţi avea conexiuni fructuoase care să fie avantajoase atât pentru Turcia, cât şi pentru ţara noastră’, a precizat Valerian Vreme în cadrul întâlnirii.
Ministrul român a discutat cu domnul Binali Yildirim despre misiunea MCSI, menţionând că a avut în vedere o strategie care să fie în conformitate cu prevederile Strategiei U.E. 2020 şi ale Agendei Digitale. În acelaşi timp, acesta a menţionat că unul dintre proiectele MCSI va fi acoperirea cu Internet în bandă largă a zonelor defavorizate din acest punct de vedere.
‘Fiecare gospodărie ar trebui să beneficieze de Internet de bandă largă pentru a pregăti instrumentele economice ale deceniului următor’, a spus Vreme.
Ministrul turc a vorbit despre realizările pe care le-a avut Turcia pe componenta de societate informaţională, precizând că a observat evoluţiile majore ale României în domeniul tehnologiei informaţiei.
SURSA: Agerpres