Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a discutat marți, 4 aprilie 2023, cu ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, Péter Szijjártó, despre realizarea unui punct de trecere a frontierei la Beba Veche. Iată ce au stabilit cei doi oficiali europeni.
România și Ungaria ar putea realiza un punct de trecere a frontierei la Beba Veche
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a discutat marți, 4 aprilie 2023, cu ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, Péter Szijjártó, despre realizarea unui punct de trecere a frontierei la Beba Veche, cel mai vestic punct al României, unde există aşa-numita Triplex Confinium, graniţă triplă între România, Ungaria şi Serbia.
„Cel puţin din partea autorităţilor locale din Timiş, e un proiect pentru care se insistă foarte mult pentru a se face acest punct de trecere a frontierei, pentru că e şi un loc deosebit, sunt trei state acolo. Prietenii din Ungaria au făcut deja paşi şi sunt înaintaţi în ceea ce înseamnă relaţia cu Serbia acolo.
Sper că vom recupera timpul pierdut şi am promisiunea domnului ministru că lucrurile vor merge rapid din acest punct de vedere”, a declarat, marți, Sorin Grindeanu, în cadrul unui briefing de presă susţinut după ce a fost semnat un acord între România şi Ungaria privind realizarea unei noi conexiuni rutiere între Salonta şi Békéscsaba.
Ultimul lot al drumului de mare viteză Filiași-Lugoj are proiectant desemnat
Cu câteva zile în urmă, ministrul Transporturilor a făcut alt anunț important. Acesta a anunțat prin intermediul rețelelor sociale că ultimul lot al drumului de mare viteză Filiași-Lugoj are proiectant desemnat.
„După reevaluarea ofertelor pentru contractul privind elaborarea Studiului de Fezabilitate al Lotului 3 (Domașnea-Caransebeș) al acestui drum de mare viteză, CNAIR a desemnat astăzi câștigătoare oferta unei Asocieri de firme româno-franceze. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport și are o valoare de 21,77 milioane de lei (fără TVA). Durata alocată efectiv elaborării Studiului de Fezabilitate este de 22 de luni.
Contractul va putea fi semnat după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații. După finalizarea acestui contract va fi lansată în licitație documentația necesară construcției Lotului 3 (45 de km) al Drumului de mare viteză Filiași – Lugoj. Drumul de mare viteză Filiași-Lugoj (aproximativ 230 km) este împărțit în 4 loturi:
– Lotul 1 (Filiași – Drobeta Turnu Severin): 70 km. Proiectantul a fost desemnat în 13 februarie 2023.
– Lotul 2 (Drobeta Turnu Severin – Domașnea): 65 km. Proiectantul a fost desemnat în 28 februarie 2023.
– Lotul 3(Domașnea – Caransebeș): 45 km. Proiectantul a fost desemnat în 31 martie 2023.
– Lotul 4 (Caransebeș – Lugoj): 50 km. Proiectantul a fost desemnat în 28 februarie 2023”, a scris, vinerea trecută, Sorin Grindeanu pe contul lui de Facebook.