Ultimele date Eurostat arată că rata anuală a inflației din România și Ungaria este cea mai ridicată dintre țările Uniunii Europene. La polul opus se află Țările de Jos, Danemarca și Belgia.
Rata anuală a inflației e cea mai ridicată în România și Ungaria
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut semnificativ în luna septembrie. Aceasta a ajuns până la 4,9%, de la 5,9% în luna august. În România rata anuală a inflației a scăzut ușor de la 9,3%, până la 9,2%, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.
În luna septembrie, țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflației au fost Ungaria (12,2%) și România (9,2%). La polul opus au fost Țările de Jos (cu o inflație anuală negativă de minus 0,3%), Danemarca (0,6%) și Belgia (0,7%).
Comparativ cu luna august 2023, rata anuală a inflației a scăzut în 21 state membre, inclusiv în România. De asemenea, a rămas stabilă într-o singură țară și a crescut în cinci țări.
Datele Eurostat arată că în zona euro rata anuală a inflației a scăzut de la 5,2% în luna august, până la 4,3% în luna septembrie. Eurostat precizează că inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a scăzut până la 4,5%, de la 5,3%.
Un alt indicator care, pe lângă preturile la energie și alimente, exclude și prețurile la țigări și alcool, a scăzut și el până la 8,8%, de la 9,7% în luna august. Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Inflația a scăzut în România în luna septembrie
În cazul României, Institutul Național de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflației a scăzut în luna septembrie la 8,8%, de la 9,4% în august. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 10,36%, cele nealimentare cu 6,68%, iar serviciile cu 12,10%.
Rata anuală a inflației în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 9,2%.
Banca Națională a României semnala, la începutul lunii octombrie, că, potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua să scadă până la finele anului curent. Anunțul e în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (august 2023).
În principal scăderea se produce sub influența efectelor de bază și a corecțiilor descendente ale cotațiilor unor mărfuri, precum și în condițiile recoltei bogate pe plan intern și ale plafonării temporare a adaosului comercial la produse alimentare de bază.
În august, BNR a revizuit ascendent, la 7,5%, prognoza de inflație pentru finalul acestui an și la 4,4% pentru sfârșitul lui 2024.