România, pregătită pentru intrarea parțială în Schengen
România va intra oficial în Schengen cu aeroporturile și porturile din data de 31 martie. În context, este nevoie de câteva pregătiri.
Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Cătălin Predoiu, a dezvăluit ce pregătiri au loc la nivelul ministerului, dar și al Poliției de Frontieră.
Cătălin Predoiu spune că organele de ordine din acest domeniu sunt pregătite.
A existat, spune el, un plan de măsuri pentru aplicarea deciziei Consiliului 2024/210 de extindere a aquis-ului comunitar Schengen la frontierele aeriene și navale ale României și Bulgariei.
Planul acesta a fost îndeplinit. Așadar, au fost luate toate măsurile legislative necesare și nu numai.
”Ministerul Afacerilor Interne, pe parcursul anului trecut, ca și în anii anteriori, a făcut eforturi considerabile pentru a debloca această decizie. Atât în teren, prin combaterea migrației ilegale și protecția frontierei cât și în cadrul diplomatic, la nivelul Consiliului JAI în relația bilaterală. Și, deși nu este rezultatul final, maximal, este un rezultat de etapă important, care trebuie marcat ca atare și trebuie folosit pentru pasul următor.
Folosesc acest prilej, la rândul meu, pentru a mulțumi tuturor celor care au contribuit la acest rezultat și vreau să asigur că, din punct de vedere al atribuțiunilor, obligațiilor Poliției de Frontieră și ale Poliției Române, noi suntem pregătiți. Am avut un plan de măsuri pentru aplicarea deciziei Consiliului 2024/210 de extindere a aquis-ului comunitar Schengen la frontierele aeriene și navale ale României și Bulgariei. Acest plan a fost dus la îndeplinire, au fost măsuri legislative, dar și măsuri de organizare în teren.
Deci noi suntem pregătiți pentru aplicarea acestei decizii”, spune ministrul.
Poliția de Frontieră nu este singura instituție implicată
Șeful de la MAI a mai spus că Poliția de Frontieră nu este singura instituție implicată implicată în aplicarea deciziei Consiliului. Pe lângă aceasta se mai numără și alte instituții.
MAI a purtat discuții cu ele, existând o cooperare loială pentru extinderea aquis-ului comunitar Schengen.
Acesta a mai spus că este important ca aeroporturile să fie pregătite pentru noile proceduri și pentru noile fluxuri.
”În același timp, vreau să spun că Poliția de Frontieră nu este singura instituție implicată în aplicarea deciziei Consiliului, de extindere a aquis-ului comunitar Schengen, sunt și alte instituții.
Noi am dialogat cu ele, am cooperat loial, le-am sprijinit în exercitarea atribuțiilor. Concret, este important ca și aeroporturile să fie pregătite pentru noile proceduri și noile fluxuri în interiorul aeroportului.
Și am avut discuții cu Consiliile Județene care administrează aceste aeroporturi, dar și cu Ministerul Transportului, avem o bună colaborare”, continuă el.
Discuții permanente cu partea austriacă
Ministrul Cătălin Predoiu a mai spus că există discuții permanente cu partea austriacă. De la începutul anului, Cătălin Predoiu a discutat cu omologul său austriac de trei ori.
Ce mai recentă discuție a avut loc săptămâna trecută la Viena.
”În primul rând, sunt discuții permanente, nu pot să spun ca discutăm doar când ne întâlnim. Noi avem permanent contact cu Ministerul Afacerilor Interne din Austria. Am avut personal discuții cu ministrul Karner, îndelung, în acest an, de trei ori până acum. Cea mai recentă a fost săptămâna trecută la Viena.
Relația este foarte bună, cooperăm foarte bine, protecția frontierelor, combaterea migrației ilegale, combaterea criminalității transfrontaliere”, arată acesta.
Șeful MAI a propus o colaborare pe lângă subiectul Schengen. Este vorba despre o platformă de cooperare polițienească internațională cu Austria.
Este de interes combaterea traficului de droguri și a traficului de persoane.
Cătălin Predoiu spune că propunerea a fost primită cu deschidere și bucurie.
”Am propus ministrului Karner să extindem colaborarea noastră dincolo de subiectul Shengen și să avem o platformă de cooperare polițienească internațională foarte solidă cu Austria. Ne interesează foarte mult combaterea traficului de droguri și a traficului de persoane.
S-a primit cu foarte mare deschidere și bucurie, aș putea spune, această propunere a noastră și ne-am apucat să lucrăm la acest lucru”, continuă ministrul.
Acceptarea României la Schengen, o discuție politică
Întrebat dacă acceptarea României la Schengen este o discuție politică, el a spus că da, potrivit tratatelor.
Ministrul a mai spus de ce este important să existe un dialog diplomatic. De altfel, a ținut să menționeze că autoritățile muncesc din greu pentru ca România să aibă parte de o decizie pozitivă.
”Conform tratatelor, este fără îndoială o discuție politică. Este o discuție pe care am mai făcut-o noi în dezbaterea publică în anii anteriori. În general societatea, comentatorii, analiștii, s-au concentrat pe aspectul tehnic al problemei, dar dacă vom citi tratatele cu atenție, vom vedea că aspectul tehnic este o premisă pentru o decizie politică.
De aceea este foarte important dialogul politic, dialogul diplomatic și vă asigur că noi muncim din greu la acest lucru și o facem însă procedural și în același timp orientat din punct de vedere tactic. O facem într-un fel în care să rezulte o decizie pozitivă, cât mai repede”, a mai spus el.
Când intră România complet în Schengen?
Premierul Marcel Ciolacu are mari speranțe că România va intra complet în Schengen în acest an.
Cătălin Predoiu spune că obiectivul este fezabil, dar nu a dorit să avanseze o dată concretă.
Șeful de la MAI preferă să se concentreze pe construirea acestui moment.
”Este un obiectiv fezabil, dar nu aș vrea să avansez date, să fac predicții aici. Prefer mai degrabă să mă concentrez pe construirea acestui moment. Așa am făcut și anul trecut. Eu n-am avansat niciodată, chiar dacă aveam propriul meu obiectiv intern.
Am preferat să construiesc cu partenerii austrieci, cu cei europeni, că sunt foarte importanți și nu numai ei, un rezultat și iată că rezultatul a venit, e adevărat, în ultima zi a anului, dar a venit. Un meci se joacă până în minutul 90, cum se spune la fotbal și important e să construiești rezultatul în fiecare minut. Noi asta facem, Ministerul Afacerilor Interne, construim, construim cu partenerii austrieci, cu partenerii europeni, cu ceilalți parteneri ai României, treptat, progresiv, un rezultat”, a spus ministrul Afacerilor Interne (MAI), Cătălin Predoiu, potrivit site-ului oficial.