Republica Moldova își consolidează capacitățile de apărare
Ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, a mulțumit oficialilor români pentru ajutorul militar acordat țării sale, precizând, totodată, că lotul de echipamente individuale de protecție este foarte important în contextul consolidării capacităților de apărare ale țării sale.
„În realizarea obiectivului de a avea o armată modernă, profesionistă, bine echipată, capabilă să ofere securitate cetățenilor, acest ajutor este și mai semnificativ și apreciat. În acest context, mulțumim partenerilor noștri din România care ne oferă, în mod constant, asistență materializată nu doar prin sprijin logistic, dar și prin expertiză, instruire și învățământ militar de calitate.
România a fost, este și va rămâne unul din cei mai fermi susținători ai țării noastre. Prietenii din România și-au reconfirmat, în repetate rânduri, angajamentul pentru intensificarea cooperării pe palierul securității și apărării cu țara noastră. România a fost, este și va rămâne unul din cei mai fermi susținători ai țării noastre. Prietenii din România și-au reconfirmat, în repetate rânduri, angajamentul pentru intensificarea cooperării pe palierul securității și apărării cu țara noastră.
Conlucrarea eficientă în cadrul reuniunilor comisiei mixte moldo-române, desfășurate anual la nivel de instituții de apărare, stadiul cooperării în domeniul comunicării strategice, contracarării știrilor false, fortificarea apărării cibernetice și a instruirii, dar și creșterii rezilienței la provocările actuale de securitate.
Părțile s-au referit și la importanța expertizei oferite de specialiști din subdiviziunile Ministerului Apărării Naționale colegilor din Ministerul Apărării al Republicii Moldova în elaborarea documentelor strategice necesare pentru funcționarea eficientă a sistemului de apărare și securitate națională”, a declarat, luni, Anatolie Nosatîi în cadrul unui eveniment desfășurat la Chișinău, în cadrul căruia a participat și ministrul Apărării din România, Angel Tîlvar.
În cadrul întâlnirii lor, cei doi au discutat despre situația de securitate regională și aspecte legate de relațiile de cooperare bilaterală în domeniul apărării.
România va contribui în continuarea la modernizarea armatei Republicii Moldova
La rândul său, Angel Tîlvăr a reiterat că România va continua să contribuie la modernizarea armatei Republicii Moldova.
„Suntem gata să oferim asistență de specialitate și sprijin Armatei Naționale a Republicii Moldova în multiple domenii. Recenta donație de echipamente individuale de protecție balistică și autoturisme de teren reprezintă un exemplu concret al preocupărilor noastre de a contribui la asigurarea resurselor necesare dotării militarilor Armatei Naționale.
Aceste donații fac parte dintr-un efort continuu al României, prin Ministerul Apărării Naționale de sprijinire a Republicii Moldova, în domeniul înzestrării armatei cu echipamente moderne”, a zis el.