România, sprijinită financiar de Comisia Europeană pentru daunele provocate de secetă

România

SURSA FOTO: Dreamstime

România ar putea primi 33,9 de milioane de euro din partea Comisiei Europene (CE) în urma daunelor provocate de seceta severă din 2022.

România ar putea primi 33,9 milioane euro

România ar putea primi 33,9 milioane euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), după ce Comisia Europeană a propus asistenţă financiară României în urma daunelor cauzate de seceta severă din 2022.

Asistenţa FSUE poate acoperi o parte din costurile operaţiunilor de urgenţă şi de redresare, precum repararea infrastructurii deteriorate, protecţii pentru populaţie, asigurarea infrastructurii de prevenţie şi protejarea patrimoniului cultural, precum şi operaţiunile de curăţare.

Momentan, propunerea Comisiei Europene necesită aprobarea autorităţii bugetare pentru că ea nu se poate antepronunţa cu privire la avizul ei. După aprobare, Comisia Europeană va proceda la elaborarea deciziei de punere în aplicare a deciziei privind acordarea asistenţei FSUE. Odată adoptată decizia respectivă, ajutorul financiar acordat României poate fi plătit într-o singură tranşă.

„În fiecare an, ne confruntăm cu impactul devastator al schimbărilor climatice şi al unor dezastre naturale cu o frecvenţă şi o amploare din ce în ce mai mari. Cu toate că prevenţia, adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor acestora, inclusiv cu sprijinul politicii de coeziune, rămân esenţiale, asistenţa FSUE este indispensabilă în urma dezastrelor naturale majore.

Această solidaritate este în ADN-ul UE şi nu se opreşte la frontierele sale. Astăzi, Comisia a propus un sprijin din FSUE pentru România, care a suferit daune majore vara trecută”, a explicat, miercuri, comisarul european pentru coeziune şi reforme – Elisa Ferreira.

Elisa Ferreira (SURSA FOTO: Uniunea Europeană)

Despre Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE)

FSUE este unul dintre principalele instrumente ale UE pentru redresare în urma dezastrelor. FSUE reprezintă o expresie concretă a solidarităţii UE. FSUE sprijină statele membre UE şi ţările candidate prin oferirea unei contribuţii financiare în urma producerii unor dezastre naturale grave. Începând din aprilie 2020, în cadrul eforturilor UE de combatere a pandemiei provocată de coronavirus, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a acoperi urgenţele majore de sănătate publică.

FSUE a fost creat după inundaţiile grave care au avut loc în Europa Centrală în vara anului 2002, în principal pentru a sprijini operaţiunile de urgenţă şi de redresare ale ţărilor eligibile în urma producerii unor dezastre naturale. Între anii 2002 şi 2022, FSUE a mobilizat în total peste 8,2 miliarde euro pentru intervenţii în 127 de dezastre (107 dezastre naturale şi 20 de urgenţe sanitare) în 24 de state membre (plus Regatul Unit) şi în 3 ţări în curs de aderare (Albania, Muntenegru şi Serbia).

FSUE este mobilizat în urma cererilor depuse de ţările eligibile şi a evaluării eligibilităţii acestora. În perioada 2021-2027, el este inclus în nou-instituita rezervă pentru solidaritate şi ajutoare de urgenţă.

În iunie 2023, în cadrul pachetului de evaluare la jumătatea perioadei a CFM, Comisia a propus majorarea cu 2,5 miliarde euro a rezervei pentru solidaritate şi ajutoare de urgenţă pentru perioada 2024-2027, cuantumul urmând să fie împărţit între FSUE şi un alt instrument (rezerva pentru ajutoare de urgenţă), deoarece pachetul financiar actual s-a dovedit a fi insuficient pentru a răspunde tuturor nevoilor în contextul survenirii unor dezastre mai frecvente şi mai intense în UE şi la nivel mondial, scrie pe site-ul oficial al Guvernului României.