Cifre teribile pentru România. Europa Centrală şi de Est se confruntă cu o gravă problemă demografică, o consecinţă a instabilităţii economice şi politice, a respingerii imigraţiei şi a plecării masive a tinerilor, factori care, însumaţi, reprezintă „o bombă cu ceas” demografică, notează EFE într-un comentariu.

„Bombă cu ceas” demografică, aceasta este expresia folosită de premierul ceh, populistul Andrej Babis, în timpul unei intervenţii recente la „Cel de-al treilea congres al demografiei de la Budapesta”, care s-a încheiat vineri.

O bombă cu ceas care afectează multe ţări din regiune, potrivit unui raport recent al ONU, care avertizează că în următoarele decenii ţări precum Bulgaria, Letonia, Lituania sau Ucraina vor pierde până la 20% din populaţia actuală.

Potrivit ONU, populaţia totală a ţărilor din Europa de Est şi din zona baltică (cu excepţia Rusiei) va scădea de la 153 de milioane, cât este în prezent, la 130 de milioane până în 2050, în timp ce în Balcani populaţia va scădea de la 34 de milioane, în prezent, la 29 de milioane în 2050.

Polonia va pierde în următorii 31 de ani cinci milioane din cele 38 de milioane de locuitori (13%), Ungaria va pierde 12% din populaţie, în timp ce pentru Bulgaria şi Letonia pierderea estimată a populaţiei este şi mai mare, situându-se la 25%.

După prăbuşirea Cortinei de Fier în 1989, economiile din regiune au trecut printr-o criză, creşterea şomajului şi reducerea ajutoarelor sociale, factori care au afectat natalitatea, a explicat pentru EFE Attila Juhász, expert în demografie al Institutului Political Capital. „Reacţiile demografice se adaptează mai lent îmbunătăţirii situaţiei economice”, a avertizat Juhász, care a explicat că o posibilă creştere demografică nu a putut avea loc din cauza crizei financiare din 2008.

Un alt factor al pierderii populaţiei în aceste ţări o reprezintă imigraţia care, cu excepţii, s-a accelerat odată cu integrarea în Uniunea Europeană, când mulţi au profitat de libera circulaţie pentru a-şi căuta de lucru în ţări membre mai bogate.

Criza din 2008 şi deschiderea pieţei muncii în Austria şi Germania, în 2011, a dus la creşterea numărului celor care – îndeosebi tineri calificaţi şi bine pregătiţi – au plecat în străinătate în căutare de oportunităţi.

Juhász este de părere că atât pentru a-i convinge pe tineri să aibă copii, cât şi pentru a-i determina să nu mai plece din ţările de origine „este nevoie de un sistem economic şi de o viziune de viitor stabile”.

De exemplu, este esenţial să existe suficiente grădiniţe, condiţiile de muncă să se îmbunătăţească, să aibă loc o integrare uşoară a femeilor pe piaţa muncii şi să se reducă diferenţele salariale.

„Din acest punct de vedere, Europa de Est este mult în urma unor ţări scandinave sau a Franţei”, apreciază expertul ungar.

În unele ţări din regiune, lideri politici naţionalişti sau ultranaţionalişti, precum premierul ungar Viktor Orban, au făcut legătura între refacerea demografică şi „supravieţuirea naţiunii”. Pentru Orban, ca şi pentru alţi lideri politici est-europeni, imigraţia nu este o soluţie în faţa diminuării populaţiei, deoarece sosirea de străini pune în pericol – potrivit acestora – cultura creştină şi europeană.

Ca alternativă, Ungaria a lansat în aprilie un program „pentru apărarea familiei” care implică scutiri fiscale şi ajutoare financiare pentru femeile căsătorite cu vârste între 18 şi 40 de ani care decid să aibă copii.

În orice caz, toate ţările din Europa Centrală şi de Est se confruntă în prezent cu o acută lipsă de forţă de muncă. Astfel, potrivit EFE, România are nevoie de 40.000 de lucrători, Ungaria de 80.000, iar Republica Cehă de 300.000. Acesta este motivul pentru care, în pofida discursurilor antiimigraţie, guvernele acestor ţări aplică politici mai pragmatice, oferind permise de lucru pentru străini care provin din ţări europene, dar care nu fac parte din UE, precum Ucraina sau Serbia.

Afinitatea culturală sau chiar lingvistică a acestor lucrători, comparativ cu imigranţii proveniţi din ţări africane sau asiatice, mai ales dacă sunt musulmani, este unul dintre principalele argumente pentru „a îndulci” discursul antiimigraţionist.