Lifturile din bloc ar putea fi înlocuite odată cu reabilitarea termică a clădirii

Românii care locuiesc la bloc sunt într-un permanent pericol. Asta pentru că în România, peste 95% din ascensoarelor pentru persoane au durata de viaţă expirată.

O propunere legislativă depusă la Senat prevede facilitarea achiziţionării şi instalării unor ascensoare noi la finalul duratei de viaţă a ascensoarelor în utilizare, atunci când aceasta este stabilită prin documentaţia tehnică.

În expunerea de motive se arată faptul că prelungirea duratei de utilizare nu este o soluţie reală deoarece nu oferă nici siguranţă şi nici eficienţă.

Sume exagerate pentru verificări

"Verificările tehnice necesare prelungirii duratei de utilizare a ascensoarelor sunt prohibitive pentru asociaţiile de proprietari, care, în condiţiile de monopol, sunt obligate să plătească periodic sume exagerate pentru executarea acestor obligaţii legale", se arată în expunerea de motive.

"În acest context, înlocuirea ascensoarelor de persoane trebuie efectuată cu celeritate şi nu trebuie să fie împiedicată de situaţiile personale de natură socio-economică, medicală sau fiziologică ale utilizatorilor", se arată în document.

Propunerea legislativă a fost înaintată de doi deputaţi independenţi, ar Senatul este prima cameră sesizată.