România surprinde Europa! Singura țară ca are regiuni fără COVID

Datele oferite vineri de către Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) arată că județele Vrancea și Mehedinți sunt singurele zone de pe continent în care nu sunt cazuri de coronavirus. Amintim că în ultimele două săptămâni, în aceste două județe nu a fost raportat oficial niciun caz.

Cu toate acestea, lucrurile nu stau bine la nivel european. Datele arată că cele mai afectate state sunt Spania, Portugalia, Irlanda, Olanda, Belgia, Cipru și Grecia. Aici, cea mai mare rată de infectare a fost înregistrată la tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. ECDC arată că rata de infectare în rândul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani este limitată.

Din păcate, arată datele, tendința actuală este de creștere a cazurilor. Această tendință este înregistrată în două treimi din cele 30 de state monitorizate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

În intervalul 5-11 iulie, numărul de cazuri noi în Uniunea Europeană a făcut un salt de 60%, crescând pentru a doua săptămână consecutiv din cauza relaxării măsurilor şi a propagării variantei Delta, detectată iniţial în India.

 

Coronavirus România, 16 iulie

Până astăzi, 16 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.046.691 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 72 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.250 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.07.2021 (10:00) – 16.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese (3 bărbați și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Giurgiu, Ialomița și Municipiul București.

3 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Sursa foto: Dreamstime