România susţine Acordul european, altfel s-ar autoexclude din UE

Premierul Emil Boc a declarat în faţa Parlamentului că România susţine Acordul interguvernamental de guvernanţă fiscală pentru că altfel s-ar autoexclude din UE.

„Opţiunea României exprimată de preşedinte şi Guvern este clar şi direct de susţinere a Acordului interguvernamental de guvernanţă fiscală. România, din 2010, întreprinde măsuri în direcţia celor propuse de UE.

România s-a exprimat împotriva unei Europe cu două viteze. De o Europă unită, unică şi care să vorbească de responsabilitate avem nevoie. România nu poate rămâne în afara nucleului dur, pentru că ar însemna autoexcluderea României din UE.
România şi-a propus să adere la moneda euro în 2015, îndeplinirea acestor condiţii garantează drumul către euro în 2015. În plus, Acordul va fi pavăză împotriva măsurilor populiste în anii următori”, a spus Boc la începutul dezbaterilor pe marginea bugetului pe anul viitor.