Analiza compară costurile cu concedierea în 45 de țări. Datele cuprinse în studiu reprezintă trei scenarii diferite cu nivele diferite de senioritate și pachete salariale diferite.

“Potrivit studiului, costurile cu concedierea sunt în general mai mici în România comparativ cu alte țări și nu sunt influențate de nivelul de senioritate. O explicație o reprezintă prevederile Codului Muncii, care nu disting în funcție de vechime”, a spus Florentina Munteanu, Partener și coordonator al practicii de dreptul muncii la Reff &Asociații. “Mulți angajatori au  reglementate condițiile privind concedierea în contractele colective de muncă și, din experiența noastră, putem confirma că vechimea este o variabilă care influențează pachetul compensator. Totuși, astfel de înțelegeri au o aplicabilitate limitată (la nivel de angajator sau sector de activitate), astfel că nu le putem considera ca fiind o practică general aplicabilă la nivelul angajatorilor din România”.

Raluca Bontaș, Partener Global Employer Services Deloitte România a adăugat: “Baza de calcul este o explicație pentru care România înregistrează costuri cu concedierea scăzute. Pe lângă clasament, trebuie să privim și modul în care concedierea este transpusă în legislația locală în cazul țărilor cuprinse în acest studiu”.

O altă concluzie interesantă a studiului este aceea că există multe țări în care o analiză post- concediere în instanță nu poate conduce la reintegrare, iar în aceste țări costurile cu concedierea sunt printre cele mai crescute.
În țări precum România, Franța, Germania, Grecia, Italia, instanța poate decide reintegrarea persoanei concediate în cazul deciziilor de concediere nelegale sau netemeinice, iar acest remediu va influența în ultimă instanță costul final al concedierii. Cu toate acestea astfel de costuri nu pot fi anticipate cu precizie și sunt dificil de cuantificat de la început.

Principalele concluzii ale studiului:

  • Țări precum Franța, Italia și Olanda și-au reformat legislația privind concedierea pentru a crește flexibilitatea muncii și/sau predictabilitatea costurilor cu concedierea.

  • În peste 75% din țările participante la studiu, un angajat poate fi reintegrat dacă instanța decide că motivele concedierii sunt nejustificate. Doar în Olanda și Ecuador este nevoie de un acord prealabil în acest sens. Doar în câteva țări angajatorul are putere totală de concediere fără posibilitatea reintegrării.

  • În majoritatea țărilor, vechimea în companie este factorul principal care determină costul cu concedierea. Cu toate acestea, peste 60% din țările participante la sondaj au plafonat fie perioada de preaviz, fie plata compensatorie în caz de concediere, fie ambele.

  • Concepte de bază precum concedierea din motive grave și protecția împotriva concedierii pentru anumite categorii de salariați (ex. salariați în concediu de maternitate, concediu pentru formare profesională, exercitarea unui mandat politic etc) sunt prezente în aproape toate țările. Printre altele, în România, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata concediului de maternitate, pe durata efectuării concediului de odihnă sau pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical.

  • În anumite țări, încetarea contractului de muncă este posibilă doar din motive prevăzute expres de lege (România se numără printre ele).

  • Comparând toate scenariile privind concedierea din motive individuale obiective sau economice, vedem cum costurile cu concedierea diferă mult de la o țară șa alta, fără vreo tendință geografică.

  • Comparând scenariile privind concedierea fără motive obiective, angajatorii din anumite țări din Europa suportă cele mai mari costuri, deși se constată existența unor diferențe uriașe.

  • Cel mai mare cost cu concedierea este determinat de plata compensatorie datorată concedierii fără motive obiective.