Țara noastră se poate mândri cu un procent care arată că avem cei mai mulți proprietari de locuințe din Uniunea Europeană (UE), mai exact 94,7% dintre case sunt ocupate de proprietari, în timp ce media europeană este de 64,3%. Din păcate, la capitolul situație locativă nu mai stăm deloc bine: avem cele mai mici locuințe, cu o suprafață medie în zona urbană de doar 40 de metri pătrați, în timp ce media europeană este de 90 metri pătrați în orașele mari, conform unui studiu al Eurostat. Ne depășesc inclusiv bulgarii, care au o medie de 70 mp, în timp ce ungurii au 60 mp în metropole și 80 mp în orașe mici.
Se poate spune fără a greși că situația locativă este moștenirea pe care sistemul comunist de dinainte de 1990 ne-a lăsat-o. Construirea în sistem centralizat a blocurilor, pe care sistemul le vedea fiind în principal dormitoare, a însemnat suprafețe mici și clădiri urâte. Împroprietărirea a avut loc în primii ani după 1990 când majoritatea chiriașilor și-a putut cumpăra apartamentele la prețuri derizorii. Deși împroprietărirea a ajutat populația, a blocat în cea mai mare parte dezvoltarea, deoarece blocurile au devenit imposibil de demolat având o asociație de proprietari, nu un singur deținător.
Judeţul Brăila, cele mai mici locuinţe din Uniunea Europeană
Dimensiunea redusă a locuințelor o găsim și în zonele rurale, unde găsim multe case cu o suprafață de sub 50 mp. În județul Brăila un procent de 77,1% dintre locuitori trăiesc în astfel de case, județul fiind astfel regiunea cu cele mai mici locuințe din UE. În zona rurală găsim și o pondere mare a sărăciei, care face ca majoritatea caselor să nu aibă baie și WC în locuință. La nivel național, ponderea caselor cu toaletă în curte este de 38,1%, dar sunt regiuni, precum Oltenia, unde procentul se ridică la 55,4%. În Bulgaria ponderea caselor fără WC la interior este de 26,4%.
Tinerii români locuiesc cu părinţii
O problemă este și gradul de ocupare al locuințelor. În 40% dintre locuințe trăiesc între trei și cinci oameni, iar în 5% dintre case găsim cel puțin șase persoane. La polul opus, adică locuințele în care trăiește o singură persoană, ponderea este de 22,1%, mult sub media UE de 31,8%. Din totalul caselor cu un singur ocupant, 59% sunt locuinţe cu proprietari de peste 65 de ani.
Situația nu este surprinzătoare dacă ne uităm la vârsta mediană din țara noastră, care a crescut cu șapte ani, de la 33,8 ani în 1994 până la 40,8 ani în 2014. Rata de îmbătrânire foarte ridicată ne-a apropiat de media UE, de 42,2 ani (de la 36,2 ani în 1994) și este de așteptat să depășim în câțiva ani această medie. Vecinii au populații mai vârstnice decât noi, cu o medie de 43,2 ani în Bulgaria și de 41,3 ani în Ungaria, în timp ce Germania este „campioana“ UE cu o medie de 45,6 ani.
Cauza principală a îmbătrânirii este prăbușirea natalității, care a ajuns la nouă nașteri la mia de locuitori în 2013, mai mică decât media europeană de zece nașteri la mia de locuitori. Numărul redus de nașteri și migrația au făcut ca populația României să scadă la 19,9 milioane în acest an, o scădere de două milioane de locuitori față de 1994, conform Eurostat. Iar perspectivele sunt sumbre, estimările pentru 2080 fiind de 16,3 milioane locuitori, adică o scădere de 18% din total în următorii 65 de ani.
Alături de suprafața redusă a locuințelor, îmbătrânirea este un alt indicator al nivelului de trai redus din țara noastră. În niciun stat european pensionarii nu mai câștigă la fel de bine ca persoanele active, însă noi ne remarcăm prin venituri care trimit majoritatea pensionarilor la limita subzistenței sau direct în sărăcie. Raportul Eurostat arată că „europenii trăiesc mai mult și mai bine“, dar declarația nu se regăsește și în țara noastră unde valoarea PIB pe locuitor este de 54% din media UE. Doar regiunea București-Ilfov are un procent de 131% din media UE, în timp ce regiunea cea mai săracă, cea de Nord-Est, are doar 34%, iar Sud și Sud-Est au 41%. În condițiile în care locuințele nu se vor înlocui cu unele noi și mai mari prea curând, iar populația va continua să scadă și să îmbătrânească, perspectivele României sunt sumbre.