Astfel, numărul mașinilor înmatriculate în periaoda ianuarie-iulie 2019 a depășit 352.000, în creștere cu 0.9% față de aceeași perioadă din 2018. Dintre acestea, nu mai puțin de 73.5% sunt SH, anunță Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Astfel, în intervalul ianuarie – iulie 2019, din numărul total de înmatriculări înregistrate în România, 258.005 unităţi sunt rulate (scădere de aproape 6%, comparativ cu primele şapte luni din 2018), iar 94.826 de exemplare sunt autoturisme noi (+25,97%).
În ceea ce priveşte înmatriculările de autovehicule noi, din ianuarie şi până în iulie, cele mai multe au fost din gama Dacia – cu 28.618 unităţi, în creştere cu 34,91% faţă de acelaşi interval din anul anterior.
Raportat la nivelul lunii iulie din anul curent, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia, cu 7.241 de exemplare (+50,60% faţă de luna iulie 2018), Renault (2.359 de unităţi, +115,43%), Skoda (2.074 de unităţi, +54,20%), Ford (1.823 de unităţi, +89,11%) şi Volkswagen (1.492 de unităţi, +13,98%).
Potrivit sursei citate, cele mai puţine înmatriculări de maşini noi, înregistrate în cea de-a 7-a lună a anului 2019, au fost consemnate în cazul: Bentley (5 unităţi), Ferrari (4), Lada şi Lamborghini (câte 3), Rolls Royce (2), Aston Martin şi Maserati (câte o unitate).