România, țintă pentru firmele de asigurare de mâna a doua. Chimiștii care vor să ne vândă RCA

EXCLUSIV. Înlăturarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a barierelor privind obținerea autorizației pentru vânzarea RCA, la comun cu normele europene în domeniu ar putea conduce la o invazie a unor asigurători străini cu probleme. Bulgarii devin deja insistenți, iar sursele Capital spun că ar putea urma mai multe firme spaniole. ASF este deja îngrijorată și se gândește să schimbe legislația în domeniu

Cu tot cu tariful fixat prin lege, piața românească de RCA devine tentantă pentru o anumotă categorie de jucători străini, atrași de numărul mic al asigurătorilor rămași în domeniu. Sursele Capital spun că Autoritatea de Supraveghere Financiară este îngrijorată de perspectiva intrării pe piață a unor firme de asigurare fără forță financiară și fără tradiție în domeniu și se gândește chiar să modifice normele în așa fel încât să pună bariere sub forma unor criterii clare de selecție care să vizeze forța financiară și istoricul firmelor care vor să intre în România în baza pașaportului European.

“Problema este că ASF a modificat norma 23, a RCA, și a scos obligativitatea ca firmele autorizate să vândă RCA să aibă câte un reprezentant pe zona de daune în fiecare județ. La vremea aceea, decizia părea logică avaând în vedere că nu se justifică economic să plătești un om sau mai mulți doar pentru a constata două daune pe lună, așa cum se întâmplă în unele județe. Nu au anticipat însă că, după această schimbare, ar putea cere să intre în România firme din afară, de cele mai multe ori nu foarte serioase. Problema și mai mare este că normele europene spun clar că este suficient ca o firmă din UE să se notifice la autoritatea reglementatoare pentru a începe activitatea pe teritoriul unei țări. Cu alte cuvinte, ASF nu are ce face. Nu poate respinge o cerere. Dar poate modifica legislația. Ceea ce se pare că va și face. Probabil vom avea anumite criterii pentru cei care vor să intre pe pașaport european”, declară, pentru Capital, surse oficiale.

 

Două firme din Bulgaria și două din Spania ar vrea să intre în România. O a cincea firmă este foarte insistentă

 

Reprezentanții unei firme de consultanță și regularizare de daune care operează cu mai mulți asigurători străini au arătat pentru Capital că, în prezent, cel puțin două firme din Spania și două din Bulgaria sse pregătesc să ceară Biroului Asigurătorilo Auto din România (BAAR), licență pentru carte verde.

 Ele ar dori să înceapă să emită RCA în România în baza așa numitului pașaport european, dreptul la liberă practică pe teritoriul Uniunii Europene. Până atunci, însă, DallBogg, o companie din Bulgaria specializată în asigurări de sănătate și făcând parte dintr-un grup cu activități mai ales în industria chimică insistă să intre pe piața locală.

Societatea a făcut mai multe demersuri atât la ASF cât și la BAAR. DallBogg emite deja pe piața din Belgia, Spania sau Grecia, acolo unde are deja probleme cu plata daunelor. În Bulgaria, deși spune că are afaceri comparabile cu cele ale Eurohold, acționarul majoritar al Euroins, DallBogg nu controlează nici 1% din piața RCA. Firmele din Bulgaria au în mod tradițional o reputație proastă în ceea ce privește plățile, un exemplu în acest sens fiind Euroins care și-a mai revenit abia după ce a intrat sub un plan de redresare impus de ASF.

Compania bulgară, reprezentată în România de o firmă din Suceava specializată pe segmentul șoferilor români care își înmatriculează mașinile la sud de Dunăre, transmite ASF că legile europene protejează dreptul firmelor la liberă practică în orice țară din UE.

DallBogg se prezintă drept membră a unui grup cu activități importante în domeniul industriei medicale, dar amintește că are peste 173.000 de clienți pe zona RCA.

Potrivit celor de la DallBogg, compania lor este cea mai activă din Bulgaria (nr: formularea  în engleză este “most vibrant insurance company”), cu afaceri care tind să depășească vânzările mult mai cunoscutului Eurohold, grup prezent și în România prin Euroins.

În scrisoarea trimisă ASF, DallBogg precizează că are deja o înțelegere cu mai mulți reasigurători pentru intrarea pe piața din România. Pachetul prezentat presupune o reasigurare pentru toate sumele ce depășesc 500.000 de euro și presupune implicarea unor firme mari, precum SWISS Resau Munich Re.

Euroins, cealaltă firmă bulgărească din România, se află sub un plan de redresare financiară, a înregistrat anul trecut pierderi de 300 de milioane de lei și a primit reclamații de la firme de asigurare. Este însă unul dintre cei mai mari vânzători de RCA din țară și singura companie care reușește să își desfășoare afacerile având un portofoliu format aproape exclusiv din RCA.