Ministrul Turismului se află, începând de sâmbătă, într-o vizită în Coreea de Sud, pentru Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Turismului. Întâlnirea are loc în perioada 8-14 octombrie la Gyeongju, la 70 km de Busan.
"În 2009, atunci când am preluat funcţia de ministru al Turismului, am reuşit să obţinem un post în Consiliul Executiv (al Organizaţiei Mondiale a Turismului – n.r.), la Adunarea Generală de la Astana. Iar anul trecut, în Iran, am obţinut funcţia de vicepreşedinte al OMT, un succes extrem de important. Adunarea Generală a OMT din acest an poate deveni un pas uriaş înainte pe care România îl face. Asta pentru ca ţintim o funcţie de prim-vicepreşedinte", precizează ministrul Dezvoltării şi Turismului.
Potrivit Elenei Udrea, o astfel de poziţie în cadrul OMT ar reprezenta o recunoaştere a creşterii nivelului turismului din România. De asemenea, ministrul Turismului menţionează că iordanianul Taleb Rifai, secretarul general al OMT, a asigurat România de susţinerea sa pentru această funcţie, în cadrul vizitei efectuate în ţară în luna iulie a acestui an.
În cadrul lucrărilor de la Gyeongju, duminică a avut loc al 91-lea Consiliul Executiv, în care s-au prezentat concluziile privind evoluţia turismului la nivel global, creşterea înregistrată fiind de aproape 7%. ‘Prin comparaţie, în România, pe primele 8 luni ale anului, s-a înregistrat o creştere cu 15,6% a numărului de turişti şi cu 13,1% a numărului de înnoptări. Ceea ce arată că România se află pe drumul cel bun, creşterea noastră reală fiind dublă faţă de cea de la nivel mondial’, a arătat ministrul Elena Udrea.
Organizaţia Mondială a Turismului este o instituţie specializată aflată în coordonarea ONU, fiind practic cel mai important for care reglementează turismul la nivel internaţional. Organizaţia întocmeşte, în fiecare an, clasamentul turistic al ţărilor şi realizează cel mai important barometru al evoluţiilor turismului la nivel global. Organizaţia are, în prezent, 154 de ţări afiliate, pritre care şi România.
Sursa: Agerpres