Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus, marți, că România ar putea deveni independentă energetic. Totodată, ministrul a precizat că vrea ca țara noastră să fie pusă pe harta de transport a energiei electrice, astfel încât să putem asigura un coridor de transport pentru gazele şi energia verde din Marea Caspică.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus, marți, că România poate deveni independentă energetic şi un furnizor de securitate energetică în regiune, dar şi un coridor de transport pentru gazele şi energia verde din Marea Caspică. Ministrul a participat la ceremonia organizată la Vadu, judeţul Constanţa, cu ocazia începerii exploatării gazelor naturale în proiectul Midia, operat de compania Black Sea Oil & Gas.
„Mă simt onorat să fiu astăzi aici, la cea mai mare investiţie din ultimii 30 de ani în domeniul extracţiei gazelor naturale din Marea Neagră şi, dacă nu mă înşel, cred că singura investiţie, cel puţin de până acum, de extragere a gazelor naturale din regiunea Mării Negre.
Îmi doresc şi sper să avem cât mai multe investiţii în perioada următoare, în anii următori, atât în România, cât şi în ţările vecine şi prietene, în aşa fel încât securitatea în aprovizionare cu gaze naturale a regiunii şi a Europei să poată fi asigurată şi reducerea dependenţei de gazul rusesc să se facă într-un ritm accelerat”, a declarat Virgil Popescu.
Legea offshore a fost așteptată timp de 8 ani
Totodată, Virgil Popescu a ținut să precizeze că Black Sea Oil &Gas, compania care extrage gazele din acele perimetre, a aşteptat 8 ani Legea offshore.
„A avut perseverenţa să solicite în 2019 autorizaţia de construcţie pe care a şi obţinut-o, să creadă că până la urmă legea va fi modificată şi a fost modificată în aşa fel încât să permită investiţii în offshore în Marea Neagră. Să finalizeze această investiţie.
Să se ţină de cuvânt, pentru că am urmărit din momentul în care au intrat primele molecule de gaze în sistemul naţional de transport, cum producţia a crescut, a crescut, 900.000 de metri cubi, un milion, 1,5 milioane şi s-a stabilizat la 3 milioane, 3,1 milioane de metri cubi, ceea ce înseamnă un miliard de metri cubi anual, deci practic a ajuns în platoul de producţie în parametri normali, aşa cum s-au asumat, fără să fie finalizată încă sonda Doina, care va fi în perioada imediat următoare finalizată”, a mai spus ministrul Energiei.
Se dorește independenţa totală energetică României
De asemenea, ministrul speră că investiţia din perimetrul Neptun Deep a Romgaz şi OMV Petrom va fi finalizată, ceea ce va duce la independenţa totală energetică a României faţă de resurse din alte ţări.
„Totul a început cu perseverenţă, cu tenacitate şi mi-a plăcut şi viziunea de viitor a domnului Beacom (Mark Beacom – CEO Black Sea Oil and Gas), punând la dispoziţie această infrastructură pentru proiectele vitale energetice pentru România. De ce nu, o colaborare în domeniul energiei regenerabile, în domeniu offshore wind-ul, în domeniu fotovoltaic? De ce nu, o colaborare inclusiv în domeniul extracţiei din Marea Neagră?”, a declarat Virgil Popescu.
Trident urmează să înceapă producţia
Totodată, în afară de Neptun Deep, mai există şi perimetrul Trident care ar urma să înceapă producţia.
„Vorbim de aproximativ 200 de miliarde de metri cubi potenţial pe care putem să îi extragem din Marea Neagră şi putem să-i aducem în România şi de acolo putem să fim şi furnizori de securitate energetică regională. România merită acest lucru, iar aici, în Constanţa, într-un pol energetic, cred că putem anunţa aceste lucruri.
Pentru că pe lângă gazele din Marea Neagră, pe lângă petrolul din Marea Neagră, vorbim de energie nucleară. Vorbim, începând cu sfârşitul anului trecut, de coridorul transbalcanic de transport al gazelor naturale, pentru că, dacă ne uităm foarte bine pe hartă, până anul trecut nu exista o altă posibilitate de aprovizionare cu gaze naturale decât din Federaţia Rusă.
În momentul de faţă, coridorul transbalcanic permite, este operaţionalizat începând cu finalul anului trecut şi permite aducerea gazelor din Azerbaidjan, porturile LNG, prin Turcia, Bulgaria, România, Ucraina şi Republica Moldova. Deci, practic, pe teritoriul judeţului Constanţa avem foarte multe lucruri în domeniul energetic şi pregătim foarte multe lucruri”, a mai spus ministrul.
Lucrările la unităţile 3 şi 4 de la Cernavod ar putea intra în funcţiune în 2030-2031
Virgil Popescu a vorbit și despre lucrările la unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Lucrările ar putea intra în funcţiune în 2030-2031, în paralel cu proiectul reactorului modular de la Doiceşti.
„Iar dacă avem aici un pol energetic şi un potenţial offshore wind foarte mare, evident că trebuie să ne gândim şi la evacuarea energiei din această zonă minunată şi lucrăm împreună cu Transelectrica la proiectul cablului îngropat, cablului de curent continuu, care va evacua de la est la vest.
Practic vom face evacuarea de la Marea Neagră pe traseul conductei Tuzla-Podişor, urmând traseul conductei BRUA până la ieşirea din ţară, urmând să avem un coridor, un coridor de evacuare a energiei din zona de est a ţării către vestul ţării.
Şi nu ne oprim aici, în toate discuţiile pe care le-am avut în perioada următoare, unde am fost să discut despre gaze naturale, am discutat şi despre energie regenerabilă şi dorim să facem un pod de energie regenerabilă, să legăm Marea Caspică de Marea Neagră, să legăm potenţialul eolian din Marea Caspică cu cel din Marea Neagră şi lucrăm împreună cu colegii din Azerbaidjan şi din Georgia, cu Banca Mondială pentru a avea un cablu submarin, de transport de energie electrică, între Georgia şi România.
Practic, dorim ca România să fie pusă pe harta de transport a energiei electrice, a energiei verzi şi dorim să fim cu un pas înainte în aşa fel încât să putem asigura un coridor de transport al energiei verde, atât pentru energia din alte părţi, cât şi pentru surplusul de energie pentru pe care îl vom produce în România”, a susţinut Popescu.
România vrea să devină independentă energetic
Potrivit ministrului Energiei, scopul țării noastre este să devină independentă energetic.
„Odată cu extracţia gazelor din Marea Neagră şi din perimetrul Neptun Deep, odată cu reactoarele modulare, odată cu planul de decarbonare, prin care trecem uşor de la cărbune la gaz natural, odată cu reactoarele 3 şi 4 şi cu potenţialul de energie regenerabilă şi cu energia regenerabilă pe care o vom instala, România va produce mult mai mult decât va consuma şi va deveni un furnizor de securitate energetică, atât a resurselor de gaze naturale, cât şi de energie electrică.
Asta ne dorim pentru România, să fim mai mult decât am fost şi vom reuşi acest lucru”, a declarat, marți, ministrul Energiei, Virgil Popescu.