Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European și raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE a postat pe pagina sa de Facebook un nou mesaj cu privire la Programul de Sănătate al Uniunii Europene. Acesta a anunțat că programul va primi o importantă sumă de bani.
”Cu o majoritate covârșitoare, colegii mei din Parlamentul European mi-au oferit astăzi un mandat extrem de puternic pentru a negocia cu Comisia Europeană forma finală a Programului de Sănătate al Uniunii Europene, EU4Health.
Împreună vom stabili care sunt obiectivele generale și specifice ale Programului și acțiunile pe care România și celelalte state membre le vor putea deconta din EU4Health.
”Programul va începe să lucreze în beneficiul pacienților”
Cristian Bușoi anunță că negocierile vor fi constructive și că din ianuarie 2021, programul va începe să lucreze.
”Am încredere că negocierile vor fi constructive și în mai puțin de două luni, începând cu ianuarie 2021, Programul va începe să lucreze în beneficiul pacienților și al sistemelor medicale din toate statele membre UE.”, notează Cristian Bușoi pe pagina sa de Facebook.
Criza medicală nu ne va mai surprinde
Acesta și-a continuat mesajul prin a-i mulțumi comisarului pentru Sănătate, Stella Kyriakides, pentru susținere, dar și colegilor din Comisia de Sănătate și din Parlamentul European.
Mai mult decât atât, Bușoi a precizat că suma primită este una istorică și că vom putea învinge pandemia cu ea. În plus, raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al Uniunii Europene a mai spus că EU4Health reprezintă garanția că vom avea suficiente stocuri de medicamente.
”Îi mulțumesc comisarului pentru Sănătate, Stella Kyriakides, care m-a susținut încă de la început pentru conturarea unui Program independent de Sănătate și tuturor colegilor mei din Comisia de Sănătate și din Parlamentul European pentru sprijinul și voturile lor.
Datorită sumei istorice pe care am reușit să o obținem prin vot pentru acest Program, 5,1 miliarde de euro, de trei ori mai mult decât suma aprobată la Consiliul UE din vară, sunt convins că vom învinge pandemia.
EU4Health reprezintă garanția că vom avea suficiente stocuri de medicamente, vaccinuri, dispozitive și materiale sanitare pentru a face față crizelor medicale. Bugetului alocat din EU4Health acestui scop i se vor adăuga și fonduri din alte Programe ale Uniunii Europene.
Avem astfel certitudinea că perioadele de criză medicală nu ne vor mai surprinde vulnerabili. Este important să avem aceste rezerve, să le arătăm pacienților că pot avea încredere în sistemele de sănătate, iar medicilor că sunt protejați și au la îndemână tot ce le trebuie pentru a salva vieți.”, spune acesta.
EU4Health, un instrument puternic
În finalul mesajului de pe pagina sa de Facebook, Cristian Bușoi spune că EU4Health va fi un instrument foarte puternic în lupta și cu alte boli precum cancerul și bolile cardiovasculare.
În plus, EU4Health va sprijni cercetarea, inovarea și digitalizarea sistemelor medicale.
”EU4Health va fi un instrument extrem de puternic și în lupta cu cancerul și bolile cardiovasculare. Ne va ajuta să oferim șanse mai bune pacienților care suferă de boli cronice și boli rare; cu sprijinul EU4Health vom trata mai bine pacienții cu diabet și boli mintale, vom derula mai multe programe de prevenție și screening și vom susține vaccinarea.
Nu în ultimul rând, EU4Health va sprijini cercetarea, inovarea și digitalizarea sistemelor medicale. Va fi un pas înainte pentru folosirea pe scară largă a intrumentelor M-Health și E-Health și, foarte important, ne va ajuta în dezvoltarea Registrului European al Pacienților.
Aveam nevoie de o Uniune Europeană unită în jurul Sănătății. Cetățenii europeni ne-au cerut acest lucru în repetate rânduri – o arată toate sondajele făcute în ultimii ani – și mă bucur că am putut să contribui la conturarea acestei Uniuni a Sănătății ca principal negociator al Programului de Sănătate al UE pentru următorii șapte ani.”, este mesajul președintelui Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European și raportorului Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE, Cristian Bușoi.