Împrumut de 3,75 miliarde de dolari la prima ieșire pe piețele externe din 2023
Guvernul condus de Nicolae Ciucă a împrumutat suma de 3,75 miliarde de dolari, prin intermediul Ministerului Finanțelor, în prima ieșire pe piețele internaționale din acest an. Împrumutul a fost pentru refinanțarea datoriei și pentru bugetului în cea mai mare finanţare în dolari de până acum. În acest mod a fost stabilit un record atât din punct de vedere al valorii atrase, cât și din punct de vedere al interesului arătat de investitori.
„Nu am mai văzut interes aşa mare”, comentează un bancher primul împrumut de pe pieţele externe din 2023.
Ziarul Financiar notează că statul român a atras 1,5 miliarde de dolari pe 10 ani, 1,25 miliarde de dolari pe 30 de ani și un miliard de dolari pe 5 ani. Datele furnizate de către Bloomberg arată că dobânzile pentru aceste trei finanțări sunt:
- dobânda formată din indicatorul de referinţă al pieţei (Midswap) plus 385 puncte de bază pentru cea de 30 de ani
- Midswap plus 350 puncte de bază pentru cea de 10 ani
- și plus 280 puncte de bază pentru cea de 5 ani
În acest mod, România s-a luat după modelul Ungariei, țara care s-a finanțat cu cu bonduri de 4,25 de miliarde de dolari, lansând o ofertă de trei tranşe în încercarea de a-şi consolida bugetul la începutul acestui an.
Emisiunile de finanțare nu ar trebui să pună presiune pe investitorii locali
Directorul general al Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu, a declarat pentru Bloomberg că emisiunile de finanțare nu ar trebui să prezinte o presiune pentru investitorii locali, subliniind că Româna se va baza în continuare pe împrumuturile externe pentru o mare parte din fonduri.
De asemenea, în cursul zilei de marți, randamentul de obligațiuni la 10 ani denominate în lei a scăzut cu 15 puncte de bază și a ajuns la 8,23 procente.
Ștefan Nanu a mai precizat că, anul trecut, statul s-a împrumutat cu aproape 8,6 miliarde de euro de pe piețele externe, subliniind că anul acesta statul plănuiește să împrumute internaţional până la 8,5 miliarde de euro, reducând finanţarea internă netă cu circa 13 miliarde de lei.
„Planul nostru pentru acest an este să nu punem prea multă presiune intern, astfel că ne vom uita la euro, dolari şi chiar obligaţiuni de tip Samurai”, a spus Ştefan Nanu.
De asemenea, Nanu a adăugat că în a doua parte a anului, după ce legislaţia va fi completă, statul român ar putea veni şi cu emisiuni de obligaţiuni verzi.