Intră România în curând în spaţiul Schengen, având în vedere şi poziţia favorabilă a Preşedinţiei franceze a UE? Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, vine cu detalii de ultimă oră.
Veşti bune pentru România! Ministrul Afacerilor Externe a vorbit despre ultimele eforturi ale ţării noastre de aderare la spaţiul european Schengen de liberă circulaţie.
Aurescu: Întotdeauna m-am ferit să dau termene. (…) Întâi să se obţină rezultate şi apoi să le putem anunţa public
Potrivit lui Bogdan Aurescu, există un efort de reformare a spaţiului Schengen la nivel european, în acest moment, iar România se va concentra pe obţinerea unei decizii unanime a tuturor statelor membre, pentru a se putea integra în spaţiul Schengen.
“Întotdeauna m-am ferit să dau termene sau să proiectez aşteptări care nu sunt productive, pentru că eu cred că este foarte important ca mai întâi să se producă eforturi diplomatice, să se obţină rezultate şi apoi să le putem anunţa public.
Trebuie să ne concentrăm în perioada următoare pentru a atinge decizia politică, pentru a obţine decizia politică unanimă a tuturor statelor membre şi în momentul în care vor fi evoluţii vom informa, fără îndoială”, a declarat Bogdan Aurescu, invitat în cadrul unei emisiuni a postului Antena 3.
“Reforma spaţiului Schengen nu este incompatibilă cu o extindere a spaţiului Schengen”
Ministrul de Externe a mai subliniat şi faptul că ţara noastră este pregătită din punct de vedere tehnic să intre în spaţiul Schengen de mai bine de 10 ani. El a mai vorbit şi despre realităţile care au devenit evidente odată cu pandemia de COVID-19 la nivelul Europei.
“Din punct de vedere tehnic, România a fost certificată că a îndeplinit toate criteriile acquis-ului Schengen. Pe de altă parte, am constatat în această perioadă de pandemie cât de importantă este menţinerea integrităţii pieţei interne şi a unei funcţionalităţi a circulaţiei bunurilor, serviciilor şi persoanelor.
La acest moment există un efort de reformare a spaţiului Schengen şi a acquis-ului Schengen pentru a fi mai eficienţi în a răspunde şi provocărilor pe care pandemia le-a adus. România este pe deplin implicată în acest efort de negociere, să îi spunem, modernizării spaţiului Schengen.
Preşedinţia franceză a Uniunii Europene din acest moment consideră acest efort de reformare a spaţiului Schengen o prioritate şi lucrează la acest proiect destul de activ, iar noi considerăm că reforma spaţiului Schengen nu este incompatibilă cu o extindere a spaţiului Schengen, inclusiv cu România şi, respectiv, Bulgaria, pentru că suntem împreună, în tandem, în acest efort”, a mai spus, sâmbătă, şeful diplomaţiei de la Bucureşti.