'Programul de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a acestor tipuri de maşini îşi propune montarea, la nivel naţional, a 10.000 de dispozitive. Ţinta noastră este de a finanţa acest proiect în aşa fel încât România să îşi respecte angajamentele faţă de Uniunea Europeană şi Comisia Europeană. Rămâne să vedem care va fi ritmul de finanţare. Există o directivă europeană din 2014 referitoare la staţiile de încărcare şi pe care România are obligaţia să o implementeze din 2016', a spus Gearâp.
Potrivit şefului AFM, ghidul de finanţare al acestui program va fi în dezbatere publică în maxim 4 săptămâni.
'Programul destinat montării de prize pentru maşini electrice este în lucru. Se lucrează la Ghidul de finanţare şi începem consultările cu industria auto, cu toţi partenerii, inclusiv cu marile oraşe, cu Asociaţia Oraşelor, şi probabil nu mai devreme de două – patru săptămâni vom ieşi cu Ghidul în dezbatere publică. După dezbaterea şi discuţiile pe care le vom avea, vom stabili locurile unde aceste prize vor fi montate în funcţie de trafic. Ne dorim ca programul de finanţare a acestor prize să funcţioneze şi în anii următori', a precizat Gearâp.
Potrivit acestuia, preţul unei astfel de prize porneşte de la 1.500 de euro şi poate ajunge la 40.000 de euro pentru un dispozitiv cu încărcare rapidă.
'Bugetul AFM destinat acestui program este unul flexibil. Preţul unei astfel de prize pleacă de la 1.500 de euro şi ajunge la 40.000 de euro pentru o priză cu încărcare rapiddă. Suntem dispuşi să finanţăm cât mai multe prize. Fiind un program nou ne dorim să vedem mai întâi ritmul de implementare dar şi interesul beneficiarilor', a subliniat Gearâp.
Sursa: Agerpres