România trebuie să lupte împotriva tărilor ilegale! Tánczos Barna: Ne ajută PNRR
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunțat marți seara că a fost luată o decizie istorică la summit-ul pe tema climei de la Glasgow.
”Decizie istorică: Peste 120 de şefi de state şi guverne au adoptat astăzi, în cadrul segmentului la nivel înalt al Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, Declaraţia liderilor pentru păduri şi utilizarea durabilă a terenurilor. Prin acest demers, comunitatea internaţională îşi asumă stoparea şi inversarea despăduririlor globale în următorul deceniu, ca parte a unui pachet de miliarde de dolari pentru a combate emisiile de gaze cu efect de seră”, anunţă, marţi seară, Ministerul Mediului.
Principalul obiectiv, oprirea defrișărilor ilegale
Ministrul Mediului a mai spus că principalul obiectiv global ar trebui să fie oprirea defrișărilor ilegale.
”În următoarele decenii, statele semnatare vor lucra împreună pentru a păstra suprafeţele de pădure pe care le avem astăzi, dar şi pentru a creşte exponenţial aceste suprafeţe. Această Declaraţie scoate în evidenţă diferenţa dintre transformarea definitivă a fondului forestier, sau a suprafeţei împădurite, în teren agricol şi exploatarea durabilă a pădurilor (…) România trebuie să lupte împotriva tăierilor ilegale până va reuşi să le stopeze definitiv”, a afirmat ministrul Mediului.
În ceea ce privește țara noastră, Tánczos Barna a anunțat că România a ”făcut paşi foarte importanţi în stoparea delictelor silvice, iar ritmul cu care exploatăm e susţinut şi de modul în care plantăm, replantăm şi regenerăm pădurea”.
”Ambele acţiuni trebuie să meargă în paralel, dar bineînţeles balanţa trebuie să încline întotdeauna în favoarea regenerărilor. Trebuie să creştem suprafaţa împădurită, iar în acest scop ne ajută PNRR, cu cele 57 mii de hectare de terenuri forestiere care vor fi înfiinţate, în ritm accelerat, până în 2026”, a mai transmis ministrul.
Suprafața împădurită a crescut din 1990 până în prezent
Ministrul a mai spus că din anii 1990 încoace, suprafaţa împădurită a crescut constant în ţara noastră, iar acest lucru este demonstrat şi de datele statistice dar şi de observaţiile realizate prin imagini satelitare, la nivel mondial.
”Dacă în anul 1990 aveam, conform INS, 6.242.300 hectare de pădure, constatăm că, în anul 2020, această suprafaţă a crescut cu aproape 200.000 hectare, până la valoarea de 6.449.417 hectare. Cel mai important lucru este ca imediat după o eventuală exploatare a masei lemnoase, să existe şi replantarea. Aceasta este o obligaţia fiecărui proprietar, indiferent dacă proprietarul este statul român, o primărie, sau proprietar privat”, a mai transmis ministrul.