Soldați români vor fi trimiși în Orientul Mijlociu
Senatorii și deputații, adunați în plen în ziua de luni, au aprobat scrisoarea transmisă de președintele Klaus Iohannis către Parlament, în care acesta informează că a dat aprobarea pentru participarea Armatei României în Orientul Mijlociu la operațiunea de securitate maritimă a Uniunii Europene EUNAVFOR ASPIDES și solicită aprobarea pentru implicarea acesteia în operația maritimă de tip coaliție PROSPERITY GUARDIAN (OPG). Votul a înregistrat 258 de susțineri și șase împotriviri.
În document, șeful statului subliniază că, în contextul conflictului din Fâșia Gaza și a intensificării acțiunilor grupării rebele yemenite Al-Houthi împotriva unor obiective și interese legate de Israel, inclusiv asupra traficului comercial maritim din Marea Roșie, securitatea în zona coastelor yemenite și în Strâmtoarea Bab-al-Mandeb s-a deteriorat constant, cu repercusiuni negative asupra economiei europene și mondiale.
În lumina acestor evenimente, președintele menționează că la data de 18 decembrie 2023, Statele Unite ale Americii au inițiat operațiunea maritimă de tip coaliție PROSPERITY GUARDIAN (OPG) împotriva rebelilor Al-Houthi și au apelat la comunitatea internațională să se implice în rezolvarea situației de securitate din Marea Roșie prin participarea cu personal de stat major și capacități navale, precum și prin intensificarea schimbului de informații.
De asemenea, la data de 29 ianuarie a acestui an, Uniunea Europeană a inițiat demersuri pentru lansarea unei operațiuni pentru asigurarea libertății de navigație în contextul crizei menționate, în strânsă cooperare cu PROSPERITY GUARDIAN. În acest sens, a fost aprobat Conceptul de Gestionare a Crizei pentru o nouă operațiune maritimă, denumită EUNAVFOR ASPIDES, care își propune protejarea securității maritime pe principalele rute de navigație din Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, în apele internaționale din Marea Roșie, Marea Arabiei și Golful Persic.
Operațiunea a fost lansată pe 19 februarie
Operațiunea EUNAVFOR ASPIDES a fost lansată la data de 19 februarie, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene.
În document, președintele menționează că, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a aprobat participarea Armatei României la EUNAVFOR ASPIDES, în vederea asigurării libertății de navigație în Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, în apele internaționale din Marea Roșie, Marea Arabiei și Golful Persic, începând din anul 2024, cu un contingent de până la cinci militari.
„De asemenea, în baza prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, solicit aprobarea Parlamentului României pentru participarea Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), sub comanda SUA, în zona de responsabilitate din Marea Roşie, Golful Aden şi teritoriul statului Bahrain, începând cu anul 2024, cu până la trei militari. Participarea personalului la această operaţie, în cadrul comandamentului dislocat pe teritoriul statului Bahrain, se va face ulterior reglementării statutului juridic al militarilor români pe teritoriul acestui stat. Fondurile financiare necesare participării la misiuni sunt asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale în anul 2024”, a transmis Klaus Iohannis.