România TV a bătut tot cu meciul FCSB – LASK Linz! Calificarea roș-albaștrilor a făcut postul lider de audiență

Atenția microbiștilor a fost, joi seară, concentrată pe postul România TV, care a transmis meciul FCSB – Lask Linz, în urma căruia roș-albaștrii s-au calificat în grupele Ligii Europa, După ce Darius Olaru a marcat în „extra-time” pentru 1-0. România TV a dominat clasamentul audiențelor!

Cel mai intens moment a avut loc la ora 23:25, când cota de piață a postului România TV a atins un record fără precedent de 26,9 procente.

În acest context, telespectatorii au propulsat canalul România TV pe primul loc în clasamentul audiențelor. Postul a devenit lider absolut la nivel național cu o cotă de piață de 17,8 procente, depășind cu mult marile televiziuni generaliste.

Cota de piață pe intervalul 21:30-23:30, la nivel național:

1. România TV – 17,8 %
2. Pro TV – 11,5 %
3. Kanal D – 11,5 %
4. Antena 1 – 10,2 %
5. Happy Channel – 4,4%

Sursa: Kantar Media Audiences.

FCSB își află astăzi adversarele!

Astăzi, la ora 14:00, va avea loc tragerea la sorți pentru meciurile din grupele Europa League. Printre cele 36 de echipe participante se numără și FCSB, campioana României, care s-a calificat în urma „dublei” cu LASK, câștigată cu 2-1 la general.

Datorită coeficientului european afectat de performanțele sub așteptări din ultimele sezoane, FCSB se află în ultima urnă valorică, a patra. Campioana României are al 34-lea coeficient dintre cele 36 de echipe care vor concura în acest sezon de Europa League.

Conform noului format al competiției, fiecare echipă din grupa de Europa League va disputa câte 8 meciuri – 4 acasă și 4 în deplasare – împotriva a 8 adversari diferiți, câte 2 din fiecare urnă valorică.

Primele 8 echipe din grupă se vor califica automat în faza „optimilor”, în timp ce echipele clasate pe locurile 9-24 vor disputa meciuri de baraj în dublă manșă pentru a obține locul în „optimi”.

Componența urnelor la tragerea la sorți

Urna 1

AS Roma
Manchester United
Porto
Ajax
Rangers
Eintracht Frankfurt
Lazio
Tottenham
Slavia Praga

Urna 2

Real Sociedad
AZ Alkmaar
Braga
Olympiacos
Lyon
PAOK
Fenerbahce
Maccabi Tel Aviv
Ferencvaros

Urna 3

Qarabag
Galatasaray
Viktoria Plzen
Bodo/Glimt
Union SG
Dinamo Kiev
Ludogorets
Midtjylland
Malmo

Urna 4

Athletic Club
Hoffenheim
Nice
Anderlecht
Twente
Beșiktaș
FK RFS
FCSB
Elfsborg

FCSB ar putea avea parte de un parcurs extrem de dificil în grupe: ar putea înfrunta echipe din prima urnă precum Manchester United și Tottenham, din urna a doua echipe precum Real Sociedad și Olympiacos, din urna a treia cluburi ca Galatasaray și Dinamo Kiev, iar din ultima urnă ar putea întâlni echipe precum Athletic Club și Besiktas.

Pe de altă parte, un traseu mai ușor ar include confruntări cu Rangers și Slavia Praga din urna 1, Maccabi Tel Aviv și Ferencvaros din urna 2, Viktoria Plzen și Ludogorets din urna 3, și FK RFS și Elfsborg din ultima urnă valorică.

Programul grupei de Europa League 2024/2025

Etapa 1: 25-26 septembrie 2024
Etapa 2: 3 octombrie 2024
Etapa 3: 24 octombrie 2024
Etapa 4: 7 noiembrie 2024
Etapa 5: 28 noiembrie 2024
Etapa 6: 12 decembrie 2024
Etapa 7: 23 ianuarie 2025
Etapa 8: 30 ianuarie 2025