România TV respinge acuzațiile de fake news aduse de secretarul de stat Raed Arafat și îl acuză pe oficial de "FAKE NEWS de la cel mai înalt nivel" după ce acesta a transmis public că televiziunea ar fi prezentat o știre falsă.
Prezentăm mai jos reacția integrală prezentată de postul de televiziune România TV după acuzațiile aduse de Raed Arafat.
„În legătură cu acuzația formulată explicit de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, domnul Raed Arafat, România TV respinge
Informația prezentată de România TV, obținută din surse jurnalistice, este reală, documentată și confirmată și, mai mult, a fost recunoscută de însuși domnul secretar de stat Raed Arafat în cadrul unor conversații scrise noaptea trecută și pe care, din respect pentru Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, nu le vom face publice decât în fața organelor abilitate ale statului.
Conform documentelor în posesia cărora ne aflăm și care sunt confirmate de site-ul organizatorilor exercițiului de simulare https://indima-project.eu/2022/02/07/on-site-meeting-and-venue-check-in-timisoara-romania/, scenariul vizează o situație de blackout care ar afecta, în această etapă a simulării, partea de vest a României respectiv estul Ungariei. Orice încercare anterioară difuzării informației, și anume de a obține o reacție de la DSU a fost sortită eșecului. Proiectul SIMEX este in desfășurare și are ca parteneri: DSU, Fundația SMURD, IGSU și parteneri din Ungaria și Austria.
În aceste condiții, considerăm că interesul public primează oricărui scenariu și mai ales oricărei încercări de intimidare a presei, mai ales fiind un proiect în folosul populației. Informația prezentată de România TV este corectă și documentată și nu s-a urmărit nicio clipă inducerea sentimentului de teamă sau panică în rândul populației, permanent specificându-se explicit că este un exercițiu de simulare care are ca scop testarea capacității de răspuns la un eventual blackout.
România TV va continua să-și informeze corect și complet telespectatorii, în ciuda campaniei de denigrare la care este supusă de mai multă vreme de către un demnitar al statului român ale cărui preocupări în ceea ce privește presa exced competențele și pregătirea sa, ca și normele constituționale”, a transmis postul de televiziune.
Ce acuzații a adus Raed Arafat?
„Blackout în România. Scenariu sumbru pregătit de Raed Arafat”, a fost materialul publicat de România TV, care a stârnit reacția lui Raed Arafat, acuzându-i pe jurnaliști că este un fake news.
„Conform surselor medicale citate de România Tv, Raed Arafat pregăteşte un scenariu în care toată ţara ar rămâne fără curent electric timp de patru zile.Raed Arafat vrea să vadă cum ar reacţiona populaţia şi spitalele dacă România ar rămâne fără curent electric timp de patru zile. Şeful DSU ar fi început să pregătească scenariul şi ar fi vorbit deja cu medicii şi paramedicii”, a scris jurnaliștii de la România TV, în articolul respectiv. Imediat, Arafat a transmis că este un fake news.